
Mirel Rădoi a avut un discurs ferm, după ce Universitatea Craiova a învins-o cu 3-0 pe Spartak Trnava, în prima manşă a confruntării din turul trei preliminar de Conference League. Antrenorul oltenilor rămâne cu picioarele pe pământ şi a transmis că echipa sa încă nu e calificată în play-off.
Mirel Rădoi a dezvăluit şi ce s-a întâmplat pe stadion. El a transmis că Ştefan Baiaram a fost criticat de suporteri, rugându-şi jucătorul să nu mai asculte huiduielile acestora. În cele din urmă, mijlocaşul a reuşit să marcheze pe “Ion Oblemenco”.
Mirel Rădoi, discurs ferm după Univ. Craiova – Trnava 3-0
Mirel Rădoi a mai dezvăluit şi faptul că Assad Al Hamlawi, cel care de asemenea a marcat un gol în meciul cu Spartak Trnava, era incert pentru meci, cu doar câteva ore înainte de fluierul de start.
“După rezultat, am putea spune că suntem calificaţi cumva, dar am face cea mai mare greşeală. Pentru noi, 3-0 e un rezultat periculos. Mai avem o repriză de joc. Forţăreaţă pe Oblemenco, cu publicul în spate e foarte greu să te bată cineva acasă, cine o va face, va fi o echipă foarte bună. În prima repriză, ne-am grăbit puţin. În foarte multe momente ne-am pripit, în a doua, am fost mai calmi, era o chestiune de timp până marcam. Atâta timp cât vom avea răbdare, calitate tehnice, mobilitate wow, ne mai trebuie răbdarea…e o chestiune de timp până când vom marca. Am avut două momente în prima repriză şi unul în repriza a doua când cei de la Trnava puteau să-şi creeze ocazii. Când atacanţii atacă, fundaşii trebuie să facă prevenţie. Au fost două în prima repriză, după una în a doua. La 3-0 poate se marchează, după poate 3-2, şi plângem după calificare.
În momentul în care nu vom mai fi precipirtaţi şi vom avea răbdare, lucrurile vor decurge aşa cum trebuie. La pauză nu se schimbă…câteva imagini video, dar dacă nu intrăm în panică şi avem puţină răbdare, nu o să mai apară astfel de probleme. Cu rotaţia jucătorilor, încep să apară toţi la acelaşi nivel.

Alte Sporturi
”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Alte Sporturi
Dan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Alte Sporturi
Un singur cuvânt! Spaniolii s-au convins de Ionuț Radu
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Leo Messi (39 de ani) a ajuns joi (22 octombrie), alături de Antonela Roccuzzo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Dan Alexa (46 de ani), în prezent antrenor la Poli Timișoara (Liga 2), este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConstantin Grameni a spus totul despre lupta la titlu: cu cine se bate Rapid la campionat!
În cadrul unui interviu acordat reporterului Digi Sport Andrei Stroe, Constantin Grameni a discutat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Bihor – CSM Reșița 1-0, ACUM, DGS 1. Goool Modan! Programul complet al etapei a 11-a din Liga 2
Etapa a 11-a din Liga a 2-a începe joi (22 octombrie), cu duelul FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login