
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei din campionat cu FC Botoșani, care va avea loc pe 23 decembrie, de la ora 17:00, Mircea Rednic a analizat și componența lotului formației sale și a dezvăluit care îi sunt planurile pentru perioada de mercato din această iarnă.
Planurile lui Mircea Rednic la UTA
Antrenorul arădenilor a promis că formația sa va avea parte de rezultate mai bune după ce va aduce un portar, un fundaș central, dar și un atacant.
”La meciul cu Slobozia am fost obligați să folosim al treilea portar, care nu a avut meciuri și nu are experiență. Dar nu o să mai fim în situația asta, chiar dacă Dejan și Popa sunt ok, voi mai aduce încă un portar. În apărare, avem nevoie de un fundaș central, mai ales că Benga o să mai aibă cel puțin o lună jumate de recuperare. Deci nu mai vreau să mai rămânem descoperiți, nu mai vreau să improvizăm.
”E clar că ne vom întări”
Normal, vom aduce un atacant și un fundaș central. Toți antrenorii spun că se întăresc și normal că și eu vreau să ne întărim. Nu vreau să vorbesc acum, mai e un meci. După meciul ăsta o să vă spun mai mult, dar mi se pare normal, din moment ce noi și la mijloc și în atac…
E clar că ne vom întări, suntem obligați. Făcând o comparație între atacanți, Costache, care e o improvizație, e singurul care aduce un plus”, a declarat tehncianul UTA-ei, Mircea Rednic.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Kylian Mbappe: ”Aș semna acum, fără să stau pe gânduri!”
Alte Sporturi
Lovitură: Adrian Șut, gata să plece de la Al-Ain
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKylian Mbappe: ”Aș semna acum, fără să stau pe gânduri!”
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarbarez, selecționerul Bosniei, cuvinte de laudă la adresa lui Lukic: ”Trăiește din asta”
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură: Adrian Șut, gata să plece de la Al-Ain
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză: NU Suedia! Zlatan Ibrahimovic a spus cu cine ține la Cupa Mondială 2026
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login