Connect with us

Alte Sporturi

Mircea Lucescu nu a mai suportat și a ridicat tonul: ”Eu vorbesc, nu voi! Ce vrei?” + Și-a ales adversara de la baraj

  • admin

  • Preliminarii CM: Ucraina – Islanda, duminică, 19:00, DGS 1

  • Preliminarii CM: Ungaria – Irlanda, duminică, 16:00, DGS 1

”Tricolorii” au făcut două reprize diferite, au jucat bine în prima şi au deschis scorul prin Daniel Bîrligea (17), după pasa lui Valentin Mihăilă, dar catastrofal în a doua, în care au primit trei goluri, dintre care două în inferioritate numerică.

Nervos, Mircea Lucescu s-a răstit la jurnaliștii bosniaci, după ce România a pierdut la Zenica: ”De ce vorbim? De meciul de azi?

După pauză, Dzeko (49) a înscris din faţa porţii și a restabilit egalitatea, iar în minutul 68, România a primit o lovitură: Denis Drăguș, introdus pe teren două minute mai devreme, a fost eliminat după o intrare cu piciorul sus la Katic. 

Careul României a fost asediat de bosniaci, care au trecut în avantaj prin golul marcat de Bajraktarevic (80), colegul lui Man la PSV Eindhoven, cu un şut la vinclu de la peste 20 de metri. Tabakovic a închis tabela (90+4), după ce trimisese în transversală, la centrarea lui Alajbegovic.

În urma acestui rezultat, ”Tricolorii” nu mai au nicio șansă la clasarea pe unul dintre primele două locuri și sunt siguri că vor termina pe 3 în Grupa H. Cu toate acestea, vor merge la barajul pentru Cupa Mondială, după ce și-au câștigat grupa din Liga Națiunilor. Detalii AICI.

La conferința de presă de la finalul confruntării de la Zenica, Mircea Lucescu a fost enervat de întrebările jurnaliștilor locali. Mai întâi, a fost chestionat cu privire la viitorul său pe banca naționalei României: ”De ce vorbim? De meciul de azi? În ambele partide am fost net superiori. Ei au avut doar o repriză, când au intrat cu o agresivitate incredibilă.

Bosnia nu a avut niciun șut, niciun corner, iar noi am avut 3-4 situații clare. În repriza a doua, ei au intrat foarte tare. Am ieșit în dezavantaj. Unul cu urechea tăiată, altul eliminat nedrept. Drăguș nici măcar nu l-a atins, nici nu l-a văzut”, a răspuns tehnicianul în vârstă de 80 de ani.

Mircea Lucescu: ”Să dea Dumnezeu să jucăm iar cu voi (n.r.- Bosnia și Herțegovina) la baraj

Apoi alt jurnalist bosniac a întrebat: ”Ați spus că nu meritam victoria, dar noi am marcat patru goluri și voi unul (n.r.- în dublă manșă). Nu merităm măcar puțin respect?”. ”Pe mine mă interesează ce a fost aici. O asemenea lipsă de ospitalitate nu am văzut niciodată în carieră. Acest stadion nu e făcut pentru fotbal.

E lipsă de ospitalitate. Strigături și huiduieli la imn. Noi la București i-am primit foarte frumos, pe un stadion cum trebuie. Așa ceva nu am văzut în carierea mea. Nu am auzit imnul din cauza huiduielilor”, a spus selecționerul României.

Ulterior, după încă o intervenție a unui reprezentant al presei din Bosnia, ”Il Luce” a răbufnit și a ridicat tonul: ”Noi vorbim, nu voi! Eu vorbesc! Ce vrei? Sunt nervos. Asta am văzut aici. Apreciez suporterii, dar nu cuvântul folosit de ei (n.r.- țigani). E vorba de respect. Noi nu am făcut așa în București, când am pierdut pentru că nu am primit un penalty clar”.

Mircea Lucescu a transmis că și-ar dori să întâlnească din nou Bosnia și Herțegovina, la baraj: ”Să dea Dumnezeu să jucăm iar cu voi la baraj! Va fi ca la București, vor juca 10 minute. Cu Austria și în prima repriză de azi am jucat la cel mai înalt nivel. De aici să plecăm. Și ni se vor întoarce niște băieți care ne lipsesc, mai ales fundașii centrali”.

O eventuală întâlnire între România și Bosnia și Herțegovina la baraj ar fi posibilă doar dacă cele două formații ar trece de semifinala play-off-ului, pentru că, inițial, ”Tricolorii”, care vor face parte din urna a patra la tragerea la sorți, vor da peste o echipă din prima urnă, iar Dzeko & CO (urna 3) vor juca împotriva unei naționale din urna a doua.

Cum arată urnele în acest moment pentru tragerea la sorți a meciurilor de baraj pentru CM 2026:

  • Urna 1: Italia, Turcia, Ucraina, Polonia
  • Urna 2: Ungaria, Scoția, Cehia, Slovacia
  • Urna 3: Albania, Macedonia de Nord, Kosovo, Bosnia și Herțegovina
  • Urna 4: Țara Galilor, Suedia, România, Irlanda de Nord

Semifinale:

  • Urna 1 – Urna 4
  • Urna 2 – Urna 3

Finală:

  • Câștigătoarea dintre Urna 1 și Urna 4 – Câștigătoarea dintre Urna 2 și Urna 3

Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026

clasament-GrupaH1
Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026 / Foto: flashscore.ro

VIDEO Rezumat Bosnia și Herțegovina – România 3-1

Etichete: mircea lucescu , selectioner romania , romania baraj , conferință mircea lucescu , romania preliminarii cm 2026 , presa bosnia , bosnia si hertegovina romania


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi