Connect with us

Alte Sporturi

Milionarul Florin Tănase tot nu e sigur că va continua la FCSB. Care este înțelegerea pe care o are cu Gigi Becali

Milionarul Florin Tănase tot nu e sigur că va continua la FCSB

FCSB și-a păstrat titlul în SuperLiga, iar acum pregătește campania pe care o va avea în Champions League. Visul lui Becali: o nouă calificare în faza grupei, la 12 ani de când tot roș-albaștrii au reușit o asemenea performanță.

Florin Tănase poate să încurce planul lui Gigi Becali pentru Champions League

Din momentul acela, niciun club românesc nu a mai reușit să ducă la capăt cu succes preliminariile UCL. Ca să reușească și de data aceasta, Gigi a insistat că urmează o îmbunătățire a lotului.

”Nu pleacă niciun jucător important și mai aducem minimum un fundaș central și un atacant”, a anunțat proprietarul campioanei. Pe un fotbalist extrem de important l-ar putea pierde, totuși. Florin Tănase e curtat de cluburi din Europa și din Asia și nu poate fi blocat dacă va dori să plece.

În momentul în care s-a întors la FCSB, în august anul trecut, Tănase era ieșit din formă, nu jucase deloc din luna mai. El se despărțise de Al Okhdood, din Arabia Saudită, și nu găsise în vara aceea o ofertă suficient de bună, așa a ajuns să evolueze din nou pentru FCSB.

Revenirea la FCSB a fost bună și pentru Tănase, și pentru club

Becali l-a angajat din nou având încrederea că Florin urma să redevină un fotbalist foarte important. ”Ne ajutăm reciproc și după finalul sezonului sunt de acord să pleci iar dacă vei primi o ofertă foarte bună” a fost acordul pe care Gigi i l-a oferit mijlocașului ofensiv în vârstă de 30 de ani.

Iar ajutorul chiar a fost unul reciproc. Tănase s-a pus pe picioare rapid și a redevenit esențial în jocul roș-albaștrilor. Chiar dacă a marcat numai 4 goluri în 27 de partide din campionat, internațonalul român a fost foarte bun și în SuperLiga, și în Europa League. A acoperit multe posturi, a jucat și ca mijlocaș central, și ca atacant, și ca extremă.

Presa din Spania a insistat că Espanyol o dorește pe vedeta lui Gigi Becali

Acum el s-ar putea folosi de înțelegerea pe care o are cu Gigi Becali ca să părăsească încă o dată România. Presa din Spania a scris des în ultima vreme despre un interes al lui Espanyol pentru achiziționarea mijlocașului de la FCSB.

Dincolo de bani, o astfel de propunere ar fi tentantă și pentru experiența de a face parte dintr-unul dintre cele mai bune campionate ale lumii. Sau ar putea să aștepte încă o ofertă din Golf și să fie convins de banii mulți. În august 2022, Tănase a avut prima aventură în străinătate, la Al Jazira, în Emiratele Arabe Unite.

”Florin Tănase a câștigat un milion de euro în sezonul ăsta. A luat o jumătate de milion de euro din salariu și a mai luat încă pe atât din prime pentru calificarea în grupa din Europa League și pentru câștigarea campionatului” Gigi Becali, patronul FCSB


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi