-
Premier League: Man. City – Ipswich, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Univ. Craiova, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Mihai Stoica: ”E un foarte mare efort financiar să mănânci sănătos”
Galerie Foto
Oficialul campioanei României a decis în urmă cu 5 ani să treacă la un alt stil de viață.
”De aproape cinci ani mi-am schimbat radical stilul de viață și mă simt mult mai bine. Înseamnă că în fiecare zi nu mănânc 18-20 de ore. Fac sport în intervalul ăsta. Câteodată, mănânc o dată în zi.
N-am pus bani la CEC. E un foarte mare efort financiar să mănânci sănătos. Foarte mare! E mult mai scump, e înfiorător”, a explicat oficialul celor de la FCSB.
Meme a mai precizat că nu este strict în alimentație, dar are grijă, totuși, ce mânâncă.
”Mănânc destul de variat, însă am grijă ce mănânc. Am exclus prăjelile, am exclus mezelurile, pâinea.
În ultimii ani n-am mâncat de trei ori pizza! Poate câte o felie”, a adăugat președintele roș-albaștrilor.
”Am o energie extraordinară”
Stoica se bucură că urmează un astfel de regim alimentar.
”Am o energie extraordinară! Fac 60 de ani și sunt mult mai bine cardio decât unii care au 30 și ceva, 40 și ceva. Se vede!”, a mai punctat președintele campioanei, conform gsp.ro.
În afara alimentației, Mihai Stoica face și mult sport. Printre altele, îi place foarte mult să joace fotbal-tenis.
”Echipele de bază sunt Pintilii, Filip și cu mine. Dincolo Elias Charalambous, cu Alin Stoica și cu Marius Popa. Când Marius Popa iese, pentru că el mai trebuie să aibă genunchi întregi și trebuie să antreneze portarii, atunci intră analistul video Zotu.
Cine câștigă? E echilibru, doar nervi sunt mulți”, a mai completat Meme Stoica.
Mihai Stoica a ținut 90 de ore de water fasting
Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a dezvăluit la un moment dat pe pagina personală de Facebook că a ținut 90 de ore de fasting și că a consumat doar apă și cafea.
”90 ore de water fasting care m-au adus de la 81,5 la 77 kg. În ultima oră de fasting am avut glicemia 55 și cetonele 4,7.
Prima masă – supă de legume și piure de mazăre. A doua masă (după două ore) – cartofi dulci la cuptor și pastă de avocado cu foarte puțin usturoi. Cafeaua n-am postat-o, a fost o cantitate enormă. Recomand această experiență!”, a fost mesajul de atunci al lui Mihai Stoica.
Etichete: mihai stoica , mihai stoica fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAC Milan – Juventus 0-0, ACUM pe Digi Sport 2. Derby-ul etapei în Serie A
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCupa Davis: Italia – Australia 2-0. Peninsularii vor juca finala cu Olanda
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA semnat cu Novak Djokovic: mutarea surprinzătoare făcută de sârb
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHermannstadt – ”U” Cluj 2-1. A doua înfrângere la rând pentru liderul SuperLigii
23.11.2024, 19:09 Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR...
De admin
You must be logged in to post a comment Login