-
Cupa României: Poli Iași – UTA, marți, 18:00, DGS 1
-
Cupa României: FC Argeș – CFR Cluj, marți, 21:00, DGS 1
Victor Râmniceanu: ”Decât să păcălesc fotbalul am preferat să ridic mâna și să-i las pe alții”
Galerie Foto
Goalkeeperul a fost integralist marți în meciul cu Petrolul, scor 0-3, din competiția KO. Râmniceanu s-a bucurat din plin de acest meci, iar la final, la flash-interviu a oferit declarațiile zile.
”Nu mă mai țin picioarele. A fost o sărbătoare pentru noi, la câtă lume a venit la stadion, să aduci o echipă de Liga 1 aici. A fost ‘nebunia’ primarului. Încă mai pot, dar nu mai am ambiție. Aș putea să joc și la un nivel mai înalt, dar nu mai am ambiția necesară.
Decât să păcălesc fotbalul am preferat să ridic mâna și să-i las pe alții. Așa am fost tot timpul, mi-a plăcut ‘papa’, sarmalele. Și când jucam la nivel înalt aveam două-trei kilograme în plus.
Nu mi-e rușine de asta, m-am îngrășat, asta e, și gras așa mi-am făcut treaba”, a spus Râmniceanu, la flash-interviul de la final.
Pe parcursul partidei, Râmiceanu a acuzat mai multe probleme medicale, a avut nevoie de intervenția staff-ului medical, dar a reușit să ducă meciul până la final.
”Am întindere la picior de ieri de la antrenament. Era păcat să nu joc într-un asemenea meci, împotriva unei echipe bune. A fost un meci frumos, televizat, mi-era dor să mai apar și eu la televizor.
Nu ne-am făcut de râs în seara asta, sper să jucăm și cu FCSB aici. Primarul plătește salariile la zi, salarii foarte bune pentru Liga 3.
Dacă vor să vină alți jucători atunci să aducă și ei un cozonac, o pâinică, să mănânc și eu”, a mai spus Râmniceanu.
În trecut, Râmniceanu a mai jucat și pentru Concordia Chiajna, Farul, Sepsi și Voluntari, dar și-a dorit și un transfer la FCSB. În 2018, Gigi Becali (66 de ani) a dezvăluit cum a fost sunat de jucător.
”Rîmniceanu mi-a dat mesaj şi mi-a zis: nea Gigi, transferă-mă la Steaua că te fac campion, cum am făcut-o pe Viitorul (n.r. – actuala Farul)’.”, spunea Becali în 2018.
VIDEO cu Victor Râmniceanu după Agricola Borcea – Petrolul 0-3
Etichete: victor ramniceanu , agricola borcea , râmniceanu agricola borcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăGiuseppe Marotta i-a decis soarta lui Cristi Chivu, după ce Inter a devenit campioana Italiei
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmă”Numărul 1” va plăti pentru greșeala de proporții de la Craiova – Dinamo: ”Nu-l vom mai vedea”
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăCristi Chivu, prima reacție după ce a devenit campion cu Inter: ”Am intrat în istorie?”
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGazzetta dello Sport, elogiu pentru Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat Scudetto: ”Nimeni nu-i putea egala ritmul”
Cristi Chivu a reușit o performanță uriașă duminică seara, când a devenit campion al...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login