Connect with us

Alte Sporturi

Mesajul pe care i l-a transmis Adelina soţului ei, Cristi Chivu, în ziua în care acesta a împlinit 45 de ani!

Mesajul pe care i l a transmis Adelina soţului ei, Cristi Chivu, în ziua în care acesta a împlinit 45 de ani!

În 1999, el a fost transferat la Ajax Amsterdam, devenind căpitanul echipei olandeze în 2001 şi câştigând Eredivisie în 2002. În 2003, Chivu a părăsit Olanda pentru Italia, ajungând la AS Roma, unde a devenit unul dintre jucătorii de bază ai formaţiei. Deşi a fost dorit de cluburi celebre din Europa, Chelsea, FC Barcelona sau Real Madrid, în 2007, pentru 16 milioane de euro, fundaşul a preferat să semneze pentru Internazionale Milano, echipă alături de care a câştigat campionatul Italiei (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010), Cupa Italiei (2009/2010, 2010/2011), dar şi Liga Campionilor (în sezonul 2009/2010), când „nerrazzuri” erau antrenaţi de portughezul Jose Mourinho.

A reuşit tripla istorică alături de Inter, în perioada în care echipa italiană era antrenată de Jose Mourinho

La echipa naţională, el a debutat în 1999. A participat cu naţionala României la Campionatele Europene din 2002 şi 2008. În 21 mai 2011, Chivu şi-a anunţat retragerea din naţionala României, după 75 de meciuri şi trei goluri, motivându-şi decizia că nu poate fizic să facă faţă şi echipei de club şi primei reprezentative.

La începutul anului 2010, Cristian Chivu a suferit o fractură craniană la un meci din campionat. El a fost operat şi de atunci a evoluat cu o cască de protecţie. Cristian Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013, el retrăgându-se oficial din activitate în 2014.

Chivu vorbeşte olandeză, engleză şi italiană, a fost desemnat de trei ori fotbalistul român al anului (2000, 2002 şi 2009) şi a fost inclus în echipa UEFA a anului 2002.

Fostul fundaş al lui Inter (169 de meciuri între 2007 şi 2014)  a terminat sezonul trecut din Serie A pe banca Parmei cu un palmares pozitiv: 13 meciuri cu 3 victorii, 7 egaluri şi 3 înfrângeri, reuşind astfel atingerea unui obiectiv care părea imposibil: menţinerea cruciaţilor în Serie A.

Experienţa românului în fotbalul profesionist se reducea doar la aceste 13 meciuri cu Parma, dar fostul internaţional român a petrecut trei sezoane pe banca echipei U19 a lui Inter, reuşind să câştige titlul de campion în 2022.

La 9 iunie, el a semnat un contract cu Inter Milano pentru funcţia de antrenor principal valabil până în 2027. În prezent, Inter ocupă locul 4 în Serie A, cu 15 puncte în opt etape.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi