Connect with us

Alte Sporturi

Mauro Pederzoli a anunțat ce vrea să facă la Rapid, după ce Șucu i-a spus că ”reprezintă clubul în fața tuturor”

  • Media: Fotbal Club, luni, 21:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, luni, 17:00, DGS 1

La conferința de presă, alături de oficialul italian a fost prezent acționarul majoritar Dan Șucu, care a transmis cât de importantă este pentru giuleșteni poziția pe care o va ocupa Pederzoli. Practic, va reprezenta întreg clubul, după spusele omului de afaceri.

”Sunt extrem de încântat că am avut o discuție foarte constructivă cu domnul Pederzoli. Dânsului i-a plăcut foarte mult proiectul nostru, iar nouă ne-a plăcut enorm experiența, competența și dedicația dânsului. Sperăm din toată inima să avem un sezon și un număr de sezoane de acum încolo, din ce în ce mai de succes.

Poziția de director sportiv poate că este mai puțin înțeleasă în liga noastră. Pentru noi, directorul sportiv reprezintă clubul în fața tuturor celor care au semnat contracte cu noi. Că e vorba de jucători sau că e vorba de antrenori, clubul va fi reprezentat de un director sportiv”, a declarat Dan Șucu.

Mauro Pederzoli: ”Sunt aici să construiesc un club puternic, solid, care să aibă o menalitate corectă”

Ulterior, Pederzoli a luat cuvântul și a dezvăluit care sunt planurile sale și ce își propune să realizeze la formația alb-vișinie, care a încheiat sezonul trecut pe locul 5 în play-off.

”Pentru mine este o plăcere să fiu aici. Sunt fericit și mândru să fiu noul director sportiv de la Rapid. Cunosc istoria acestui club și ambițiile care sunt aici. Simt această responsabilitate.

Este prima dată când vin în România. Trebuie să cunosc mentalitatea de aici. Sunt aici să construiesc un club puternic, solid, care să aibă o mentalitate corectă în orice situație. Un club care să se comporte ca o familie, pentru că asta este cheia.

Trebuie să lucrăm ca o echipă pentru a avea succes. Sunt foarte fericit să fiu aici la Rapid. Am vorbit cu domnul Șucu și am înțeles care este proiectul și care sunt ambițiile de aici.

Aveam nevoie de această provocare în cariera mea. Ceva puternic și ceva important. Nu îmi e frică de această responsabilitate”, a spus Mauro Pederzoli.

Până în prezent, Rapid a perfectat un singur transfer în această perioadă de mercato și anume kosovarul Drilon Hazrollaj, cumpărat pentru 900.000 de euro.

Etichete: director sportiv , mauro pederzoli , dan sucu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi