
Massimiliano Allegri a avut un discurs extrem de echilibrat după ce AC Milan s-a impus în Derby della Madonnina și s-a apropiat la șapte puncte de liderul Inter. Experimentatul tehnician italian este de părere că formația lui Cristi Chivu rămâne în continuare favorită chiar dacă a fost învinsă în tur și în retur de “rossoneri”.
AC Milan a câștigat la limită derby-ul primelor două clasate din Italia contra Interului lui Cristi Chivu, scor 1-0. Golul marcat de Pervis Estupinan în prima repriză a fost cel care a decis soarta partidei care a avut un final extrem de haotic și controversat.
Declarația lui “Max” Allegri după AC Milan – Inter 1-1
După ce și-a condus echipa spre a doua victorie din acest sezon contra Interului, Allegri a fost înștiințat de jurnaliști că din sezonul 2010/11 nu s-a mai întâmplat ca “diavolii roșii” să câștige atât în tur, cât și în retur contra rivalei din oraș. Întrebat dacă își aduce aminte cum s-a încheiat acel campionat, antrenorul de 58 de ani a spus:
“Am câștigat titlul în acel sezon, dar acum Inter are un avans de șapte puncte, ceea ce e mult. Puteam fi mai concentrați în ultimii 30 de metri, dar putem fi fericiți. Am ajuns la 60 de puncte, le-am ținut pe Como și Juve în spate“, a spus Allegri, potrivit tuttomercatoweb.com.
2 – AC Milan have won both of their seasonal matches against Inter in Serie A for the first time since 2010/11 campaign, also under Massimiliano Allegri. Blueprint.#MilanInter #SerieA pic.twitter.com/4MSkcFs3MS
— OptaPaolo (@OptaPaolo) March 8, 2026

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEvoluțiile de la Dinamo nu l-au impresionat! Starul liderului din Liga 1 a ratat convocarea la națională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Unul dintre cei mai...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăValeriu Iftime a fost audiat la DNA Iași într-un dosar de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Şeful Consiliului Judeţean Botoşani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu l-a numit, după FCSB – Petrolul 2-2: ”E la cel mai înalt nivel”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrima reacție a lui Ilie Dumitrescu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin

You must be logged in to post a comment Login