
Marius Șumudică a debutat cu stângul pe banca noii sale echipe, Al-Okhdood, după ce a fost învins de una dintre cele mai bune formații din Arabia, Al-Ahli. Tehnicianul de 54 de ani nu s-a ferit de la un moment tensionat încă de la primul său meci în Golf și s-a contrat după fluierul final cu Ivan Toney, starul englez al echipei saudite.
Al-Okhdood, noua echipă a lui Marius Șumudică, nu a reușit să obțină un rezultat mare la primul meci al tehnicianului român. Cu Al-Ahli în față și jucători precum Toney sau Demiral ca adversari, elevii lui “Șumi” nu au trimis niciun șut pe spațiul porții.
Șumudică, conflict cu Ivan Toney după meci
Dacă echipa sa nu a reușit să puncteze pe tabelă, Șumudică a “oferit” el un moment care i-a intrigat cu siguranță pe fanii lui Al-Okhdood. După fluierul final, fostul antrenor de la Rapid a intrat într-un schimb de replici cu Ivan Toney, fostul star din Premier League al celor de la Brentford.
În imaginile apărute pe rețelele sociale se poate vedea cum Roger Ibanez, un jucător de la Al-Ahli, aleargă spre cei doi pentru a-i separa. Șumudică și-a demonstrat astfel din nou comportamentul vulcanic cunoscut de ani buni.
🎥 فزعة “روجر ايبانيز” لـ “آيفان توني” لحظة اشتباكه مع مدرب الأخدود بعد نهاية اللقاء.#الأخدود_الأهلي pic.twitter.com/3qNdayfCjL
— وليد سعيد (@Rabanalsafena) January 10, 2026

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăReacție-fulger a presei din Ucraina, după ce Dinamo Kiev a eliminat-o pe ”U” Cluj la loviturile de departajare
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Horațiu Moldovan a semnat
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJucătorul lui Dinamo Kiev, verdict despre ”U” Cluj, după ce a marcat penalty-ul decisiv: ”Toată lumea se aștepta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlex Chipciu nu s-a ferit să vorbească, după ce a ratat de la 11 metri cu Dinamo Kiev: ”Am simțit treaba asta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login