-
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
-
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
A fost momentul în care Alibek a marcat, dar Avram crede că arbitrul Szabolcs Kovacs a greșit în momentele de dinainte, când a luat o decizie care a produs confuzie pe teren.
Marius Avram, surprins de faza cu Szabolcs Kovacs din U Cluj – Farul: ”Am încercat să înțeleg ce a vrut să facă arbitrul, dar nu am reușit”
și a concluzionat că formația constănțeană ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, nu de o lovitură liberă din afara careului.
”A fost o fază puțin confuză. Am încercat să înțeleg ce a vrut să facă arbitrul, dar nu am reușit. Am lăsat faza cu sunet pentru a observa dacă se aude fluierul și nu se aude.
E un semn de confuzie. Jucătorii s-au oprit, a fost o confuzie totală în teren, iar apoi a venit golul.
Să vedem de unde vine această confuzie. Este o împingere, iar jucătorii se așteptau să se acorde fault. Arbitrul duce fluierul la gură, dar nu fluieră. Apoi arată direcția, ca și cum ar fi acordat lovitura liberă, însă nu apucă să fluiere.
Sau poate a indicat aut pentru cealaltă echipă, însă au existat două secunde de confuzie.”, a spus Avram, la Digi Sport Special.
Prunea: ”Dacă meciul se termina 1-0 și exista faza aceea înaintea golului, nu era viciere de rezultat?”
Florin Prunea, prezent în emisiune a intervenit. ”Marius, și al patrulea arbitru ce face?”
”Indiferent ce îi spune al patrulea arbitru, decizia îi aparține arbitrului central”, a răspuns analistul pe probleme de arbitraj.
Fostul portar a întrebat de ce nu au intervenit cei din camera VAR, dar apoi s-a lămurit.
”VAR nu trebuie să intervină, pentru că se marchează gol. Aaa, e altă fază. Dar nu este o greșeală de arbitru? O greșeală care se sancționează? Cum să fie una minoră? N-a fost fault?
Dacă acordă faultul, nu mai există faza din care se marchează golul”, a mai spus Prunea.
”Florin, este o fază minoră. Se mai pot face încă zece pase și apoi să se înscrie. De aceea nu a intervenit VAR-ul”, a continuat Avram dialogul cu Prunea.
”Dar aici se dau doar două pase. Dacă este un fault evident și nu îl sancționezi, iar apoi vine golul, este o greșeală majoră, nu una minoră.
Dacă meciul se termina 1-0 și exista faza aceea înaintea golului, nu era viciere de rezultat?
Cum să nu fie viciere de rezultat?”, a mai spus Prunea, la Digi Sport.
VIDEO cu Marius Avram și Florin Prunea despre U Cluj – Farul, la Digi Sport Special
VIDEO cu rezumatul partidei U Cluj – Farul 2-1
Etichete: marius avram , florin prunea , szabolcs kovacs , u cluj – farul 2-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Karlo Muhar (30 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVeste bună pentru FCSB. S-a semnat contractul înaintea derby-ului cu Dinamo
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCSB a primit o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCine va fi noul căpitan al Argentinei după retragerea lui Lionel Messi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Retragerea lui Lionel Messi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe le-a transmis Zeljko Kopic fanilor lui Dinamo, în ziua derby-ului cu FCSB. Reacție fermă despre revenirea în Liga 1
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Zeljko Kopic a oferit...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login