-
Champions League: Arsenal – PSG, marți, 21:45, DGS 1
-
Liga 2: Metaloglobus – FC Argeș, marți, 19:00, DGS 1
Korenica a dechis scorul pentru clujeni în minutul 64, în timp ce gruparea din Ștefan cel Mare a egalat prin Mărginean, în minutul 85.
Camora, după Dinamo – CFR Cluj 1-1: „Trebuie să ne trezim, dacă nu, vom termina pe 4 sau pe 5”
Prima reacție din partea clujenilor a venit din partea lui Mario Camora, care a tras un semnal de alarmă pentru coechipierii săi. După acest meci, CFR se află la o distanță de 7 puncte față de FCSB, liderul SuperLigii.
„Nu am știut să ținem de rezultat. Dacă nu ne vom trezi vom termina pe 4 sau 5 și nu se știe ce va fi într-o finală de Cupă. Azi am fost egalați pe final. Trebuie să știm cum să stăm, trebuie să stăm și pe jos uneori. Suntem dezamăgiți, nu-mi găsesc cuvintele. Trebuie să ne trezim pentru că nu va fi bine.
Dacă terminăm cu victorie în Cupă și pe locul 2 e un sezon bun, dacă nu, atunci va fi un sezon ratat. Ei au avut o ocazie, în repriza a doua, nu a fost un meci cu multe ocazii. Nu avem scuze, aveam 1-0, eram aproape de final. Nu trebuia să ieșim de aici dacă vrem să câștigăm titlul. Va fi foarte echilibrat, e important ce facem noi, dar dacă nu schimbăm mentalitate, dacă nu schimbăm tot e greu. Să fim mai inteligenți, asta e cuvântul potrivit.”, a declarat Camora, la finalul meciului.
Clasamentul din play-off, la finalul etapei a 6-a
VIDEO rezumat Dinamo – CFR Cluj 1-1
Etichete: mario camora , video dinamo – cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNu doar golgheterul all-time de la Cupa Mondială! Lionel Messi a mai egalat un record
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLeo Messi i-a lăsat ”mască”, după ce a devenit golgheterul all-time al Cupei Mondiale: ”Nu-mi mai amintesc”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFiul Shakirei a văzut că toate camerele s-au mutat pe ei la Cupa Mondială și ce a urmat face înconjurul lumii
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFranța – Irak, Live Text, 00:00, digisport.ro. Mbappe&Co intră din nou în scenă! Se poate decide situația grupei I
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login