
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Conference League: CFR Cluj – Neman, joi, 20:30, DGS 1
Dan Biton a deschis scorul pentru formația din Israel în minutul 71, în timp ce egalarea a venit 4 minute mai târziu, atunci când Joyskim Dawa a lovit perfect cu capul din careu.
Maghiarii au reacționat, după FCSB – Maccabi Tel Aviv 1-1
Totul se decide miercuri, 31 iulie, în returul care se joacă la Budapesta, din cauza războiului din Israel.
La scurt timp după remiza din Ghencea, presa din Ungaria a reacționat și a vorbit despre remize dintre cele două formații.
”Românii de la FCSB și israelienii de la Maccabi Tel-Aviv și-au disputat unul dintre cele mai echilibrate meciuri ale zilei . Nimic nu s-a decis în cele aproape o sută de minute de joc, cele două formații încheind la egalitate, 1-1, la București, astfel că, din cauza situației de război din Israel, decizia a fost lăsată pentru revanșa care va avea loc la Bozsik Arena din Budapesta”, a scris nemzetisport.hu.
Galerie Foto
Ilie Dumitrescu, după FCSB – Maccabi Tel Aviv: ”Olaru a fost peste tot”
Ilie Dumitrescu a analizat ceea ce s-a întâmplat pe stadionul din Ghencea și a remarcat 4 jucători la finalul confruntării: Miculescu, Olaru, Băluță și Radunovic.
”O schimbare inspirată, asta cu Miculescu. Dinamica de joc a fost foarte bună pe faza ofensivă. A câștigat multe dueluri, un punct fix, și Băluță, și Ștefănescu au arătat mai bine cu el. Olaru a făcut o repriză foarte bună, a fost peste tot.
Au fost 4 situații importante înainte să primim gol. După care au mai fost ocazii mari. Radunovic, o repriză a doua mai bună. Păcat că a fost o dublă greșeală la primirea golului, Ngezana și Crețu.
Mi-a plăcut reacția pentru că într-un moment ca ăsta pierzi puțin din punct de vedere psihologic. A venit lovitura asta de cap a lui Dawa, pe final puteam să câștigăm.
Fizic mi s-a părut mai bună FCSB, mult peste adversar. Băluță la un nivel foarte bun, foarte activ, a creat dezechilibru”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: liga campionilor , champions league , ungaria , maccabi tel aviv , fcsb , presa din ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăSe știu cele PATRU retrogradate din Liga 2! Dinamo, la baraj cu Șelimbăr
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăDinamo, fără fani pe stadion după scandalul legat de noua siglă! Zeljko Kopic a spus ce urmează
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăChindia – Corvinul 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Gazdele caută prima victorie după 9 înfrângeri consecutive
SuperLiga: Oțelul – Farul, sâmbătă, 18:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Rapid, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIon Ţiriac împlineşte 87 de ani! Cadou între miliardari: ce a putut primi de la Bernie Ecclestone
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Ion Ţiriac împlineşte vârsta de 87 de ani....
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login