La conferința de presă de după ultimul act, selecționerul ibericilor a vorbit despre emoțiile trăite după cel mai important succes al carierei și a ținut să le dedice trofeul jucătorilor săi, despre care spune că vor rămâne în istoria fotbalului spaniol.

Luis de la Fuente: ”Fericirea trebuie să fie ceva de genul acesta”
Tehnicianul Spaniei a recunoscut că triumful de la Campionatul Mondial este rezultatul muncii unui grup pe care îl consideră excepțional.
”Fără această echipă, era imposibil să realizezi ceva. Fericirea trebuie să fie ceva de genul acesta, dar este şi mândrie şi recunoaştere pentru un grup de oameni care vor intra în istorie. Este ideal să lucrezi cu ei”, a declarat De la Fuente.
Antrenorul a povestit și că înaintea finalei le-a transmis elevilor săi un mesaj simplu, dar puternic.
”Domnilor, avem o întâlnire cu istoria şi vom fi primii acolo”, le-a spus selecționerul înainte de startul partidei.
Totodată, acesta a dezvăluit că și-a amintit de finala Campionatului Mondial din 2010 și de reacția lui Vicente del Bosque după golul lui Andres Iniesta.
”Îmi amintesc că Vicente a spus: ‘Încă mai era timp’. Ceva similar ni s-a întâmplat şi nouă. A încerca să rămâi calm este imposibil, dar mi-am amintit de acea secvenţă şi, slavă Domnului, finalul a fost la fel de fericit.”

Verdict despre Rodri, Lamine Yamal și Ferran Torres
De la Fuente este convins că Rodri are toate argumentele pentru a câștiga următorul Balon de Aur, dar i-a evidențiat și pe Lamine Yamal și Ferran Torres, omul care a decis finala.
”Rodri poate câştiga următorul Balon de Aur”, a spus selecționerul, înainte de a-l lăuda pe tânărul Lamine Yamal.
”Sunt recunoscător lui Lamine, pentru că a învăţat să joace un stil diferit de fotbal şi asta îl va ajuta să se maturizeze. S-a sacrificat pentru binele echipei, a făcut o treabă excelentă şi a avut o Cupă Mondială excelentă.”
Despre Ferran Torres, marcatorul golului decisiv, selecționerul a avut numai cuvinte de apreciere.
”Viaţa este uneori dreaptă pentru cei care muncesc din greu. Mă bucur că el a fost marcatorul şi că intră în istorie, pentru că merită.”
”Dacă nu era Emiliano Martinez, diferența era mai mare”
Luis de la Fuente consideră că Spania a controlat finala și susține că victoria putea avea proporții și mai mari.
”Întregul plan a mers perfect. Studiasem Argentina pe larg şi eram convinşi că era finala noastră şi că voiam să o câştigăm. A fost un meci aproape impecabil; dacă nu ar fi fost portarul (Emiliano Martínez), scorul ar fi fost mult mai mare”, a afirmat selecționerul.
În final, tehnicianul a glumit pe seama promisiunii făcute de jucătorii săi înaintea turneului final, spunând că are încredere că aceștia își vor respecta cuvântul și își vor tatua chipul său după cucerirea trofeului mondial.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEvoluțiile de la Dinamo nu l-au impresionat! Starul liderului din Liga 1 a ratat convocarea la națională
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Unul dintre cei mai...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăValeriu Iftime a fost audiat la DNA Iași într-un dosar de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Şeful Consiliului Judeţean Botoşani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu l-a numit, după FCSB – Petrolul 2-2: ”E la cel mai înalt nivel”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPrima reacție a lui Ilie Dumitrescu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin


You must be logged in to post a comment Login