
Neluţu Varga dă o adevărată lovitură financiară şi de imagine la CFR Cluj. Patronul feroviarilor a ajuns la un numitor comun cu mai mulţi oameni de afaceri din Elveţia. Aceştia au şi fost prezenţi la derby-ul cu U Cluj (1-0).
Aceştia sunt dispuşi să aducă 10 milioane de euro în club pentru a intra în acţionariatul ardelenilor. Unul dintre cei implicaţi în discuţiile cu elveţienii a fost tatăl lui Rion Zejnullahu, fundaşul de 22 de ani al clujenilor, susţine fanatik.ro.
Neluţu Varga dă lovitura la CFR Cluj
Înainte de a-i convinge, Varga le-a arătat stadionul, trofeele, dar şi situaţia reală a clubului. Elveţienii au fost impresionaţi şi vor să investească, mai ales că au deja anumite afaceri în Cluj.
Astfel, Neluţu Varga şi CFR pot visa din nou la performanţe interne şi europene, dacă din sezonul viitor vor avea un buget de minimum 20 de milioane de euro.
Iuliu Mureşan confirmă negocierile
“Neluţu Varga a fost foarte fericit, la el în lojă. Nu stăm toţi în acelaşi loc. A văzut meciul cu mai mulţi invitaţi. Ne bucurăm că am putut să ne întâlnim, să discutăm, să trasăm nişte lucruri despre viitor. Una e să vorbeşti la telefon, alta faţă în faţă. Demult nu l-am văzut atât de disponibil.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdio! Darius Olaru pleacă de la FCSB: mâine face vizita medicală la noua echipă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Darius Olaru va pleca în această vară de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 4 | Intră în scenă Germania și Olanda!
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIran a trimis solicitarea la FIFA, cu două zile înainte să joace în Statele Unite ale Americii la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăToți fotbaliștii Portugaliei vor evolua cu un accesoriu special la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login