
România U21 – Slovacia U21 1-2
Echipa naţională de tineret a României a încheiat fără victorie participarea la Campionatul European Under 21, fiind învinsă marţi seară de Slovacia, scor 2-1, la Bratislava, în grupa A a competiţiei.
La Bratislava, gazdele au controlat prima repriză, iar fundaşul Adam Obert a deschis scorul în minutul 12, cu călcâiul, după o lovitură liberă a lui Rigo. Portarul Hindrich i-a salvat pe tricolori de la un alt gol, în minutul 21, când a intervenit excelent la Holly. Până la finalul primei reprize elevii lui Pancu nu au avut realizări în atac, iar scorul a rămas la limită doar pentru că slovacii au greşit la finalizare.
În minutul 57 a venit şi al doilea gol al meciului. Suslov l-a depăşit uşor pe Grameni şi a înscris cu un şut puternic, de la distanţă. Tricolorii au înscris la primul şut pe poartă, în minutul 61, prin Umit Akdag, după un corner al lui Rareş Ilie.
Românii nu au reuşit însă să mai pună în pericol poarta lui Belko, deşi Matei Ilie a trimis pe lângă bară, cu capul, în minutul 89, şi Slovacia s-a impus cu 2-1. Tricolorii mici au pierdut toate cele trei meciuri disputate în grupa A la Euro U21, clasându-se pe ultimul loc.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăReacție-fulger a presei din Ucraina, după ce Dinamo Kiev a eliminat-o pe ”U” Cluj la loviturile de departajare
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Horațiu Moldovan a semnat
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJucătorul lui Dinamo Kiev, verdict despre ”U” Cluj, după ce a marcat penalty-ul decisiv: ”Toată lumea se aștepta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAlex Chipciu nu s-a ferit să vorbească, după ce a ratat de la 11 metri cu Dinamo Kiev: ”Am simțit treaba asta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login