Louis Munteanu este „coşmarul” Universităţii Craiova! Atacantul de 21 de ani a marcat de două ori în partida pe care Farul Constanţa o dispută pe teren propriu contra formaţiei din Bănie, în penultima etapă din play-off.
Louis Munteanu a deschis scorul în minutul 35, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri. În minutul 52, jucătorul împrumutat de Fiorentina la Farul Constanţa a majorat diferenţa.
Louis Munteanu, „coşmarul” Universităţii Craiova! Cifre incredibile ale atacantului de 21 de ani împotriva oltenilor
Louis Munteanu putea reuşi hat-trick-ul un minut mai târziu. Tânărul de 21 de ani a avut trei şuturi apărate de Popescu într-un singur minut. Echipa lui Gică Hagi a reuşit să înscrie al treilea gol în cele din urmă, în minutul 55, prin Queiros.
Universitatea Craiova se numără printre adversarele preferate ale lui Louis Munteanu. În acest sezon, în cele patru meciuri disputate contra formaţiei din Bănie, Munteanu a înscris de 5 ori.
Cifrele jucătorului care aparţine de Fiorentina contra oltenilor sunt cu atât mai impresionante în condiţiile în care el a marcat 12 goluri în acest sezon din Liga 1. Astfel, aproape jumătate din aceste reuşite au fost înscrise împotriva Universităţii Craiova.
Louis Munteanu este împrumutat de Fiorentina la Farul, dar FCSB şi Rapid sunt interesate de internaţionalul român de tineret. Gigi Becali şi Dan Şucu se vor lupta vara aceasta pentru transferul lui Munteanu. Potrivit transfermarkt.com, el este cotat la 1,5 milioane de euro în acest moment.
Ce a spus Gigi Becali despre situaţia lui Louis Munteanu
Gigi Becali a făcut un anunţ în cursul zilei de luni despre transferurile de Europa pe care le face la FCSB în perioada de mercato de vară. Pe lângă Kiki şi Louis Munteanu, patronul campioanei e interesat de alţi fotbalişti din Liga 1.
Chiar dacă nu a făcut publice numele celor patru fotbalişti, Becali susţine că îi va aduce lui Elias Charalambous jucători cu care să atace grupele cupelor europene.
Reclamă 4 / 0/3
„Cum am vorbit cu Gică şi l-am întrebat de Louis Munteanu. Şi el mi-a zis. Băi, Gigi, dacă nu are contract cu mine, de ce mă mai întrebi?
Cu Louis Munteanu nu ştiu nimic, să vedem, trebuie să luăm legătura. Din Liga 1 nu spun nimic. Mai am încă 4″, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru Antena Sport.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăEliminată de la Madrid, Aryna Sabalenka a pus punctul pe „i”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăSuspendat, Kompany a dat nas în nas cu Luis Enrique după PSG – Bayern! A primit o întrebare și a zis direct ”nu”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăDupă Cornel Dinu, acum Ciprian Marica: ”Iertați-mă, dar dacă nu beau o cafea înainte, mă ia somnul când îl aud”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăSurpriză! S-au împăcat înainte de semifinala din Champions League: Atletico Madrid – Arsenal
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login