
Lorenzo Musetti l-a învins pe Taylor Fritz și e în semifinale la Wimbledon! Jucătorul italian a avut o prestație excelentă și s-a impus în fața lui Fritz cu scorul de 3-6, 7-6(5), 6-2, 3-6. 6-1.
În faza următoare, italianul îl va înfrunta pe Novak Djokovic.
Lorenzo Musetti l-a învins pe Taylor Fritz și e în semifinale la Wimbledon!
„Nu cred că mi-am dat seama încă ce am făcut”, a spus Musetti în interviul său de pe teren. „Vorbeam cu echipa mea despre cum să joc pe marea scenă… A fost prima dată când am avut ocazia să păşesc pe acest teren uimitor şi a fost o onoare pentru mine”, notează news.ro.
Musetti, care are în palmares două titluri ATP, s-a stăpânit foarte bine în setul decisiv, după ce Fritz obţinuse al patrulea break în al optulea game. Italianul a luat un avans de două break-uri şi a jucat unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, înainte de a obţine un triumf de trei ore şi 27 de minute.
Privind spre confruntarea cu Djokovic, Musetti a spus: „Este o legendă peste tot, dar mai ales aici, la Wimbledon. Mă aştept la o luptă mare. Este una dintre cele mai dificile provocări. Dar eu sunt un tip ambiţios şi îmi place să fiu provocat”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOFICIAL | Al 13-lea transfer al Rapidului! Giuleștenii l-au prezentat pe înlocuitorul lui Graovac
UPDATE: Rapid a anunțat transferul lui Sheriff Sinyan. Fundașul central ajunge în Giulești din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăI AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la perfecțiunea de la Montreal
La jumătate de secol de la momentul care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăComponentul Generației de Aur s-a dezlănțuit la adresa lui Florin Tănase: ”Era bombă cu ceas în vestiar la FCSB. Baciu a fost mai fotbalist decât el!”
Florin Tănase a părăsit-o pe FCSB în actuala perioadă de mercato. Mijlocașul a semnat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizie de ultim moment în cazul CFR Cluj
Sumele trebuie achitate pentru ca formația din Gruia să poată scăpa de interdicția la...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login