
Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti, îşi va decide viitorul în această noapte, după umilinţa trăită de “lupii galbeni” pe teren propriu. Dinamo s-a impus cu 3-0 pe Ilie Oană şi a revenit pe podiumul din Liga 1.
După fluierul final, fanii celor de la Petrolul i-au cerut demisia lui Ciobotariu. Acesta a mers la peluză şi a discutat preţ de câteva minute cu aceştia. La flash interviu, el a anunţat că urmează să aibă o discuţie cu conducerea clubului în privinţa viitorului său. Chiar dacă un este un om care să renunţe uşor, Ciobotariu a anunţat că nu mai are răbdare.
Liviu Ciobotariu îşi decide la noapte viitorul, după ce fanii i-au cerut demisia: “Aceşti oameni vor rămâne în inima mea”
“Astăzi am trăit o umilinţă. Eu, jucătorii, oamenii care au venit la stadion. Nu e uşor să pierzi cu 3-0 acasă. Dinamo nu ştiu dacă a dat un şut la poartă şi ei marchează după o greşeală copilărească. După aceea am riscat, trebuia să ne desfacem, să riscăm, dar lucrurile nu au fost în regulă deloc. Este un lucru care ne apasă, pe toată lumea. Mai ales pe suporteri, le înţeleg supărarea şi au dreptate pentru că aşteaptă mult mai mult de la noi. Le-am spus jucătorilor că trebuie să dăm mult mai mult ca să câştigăm, indiferent cu cine jucăm, chiar dacă nu avem calitatea altor echipe, dar trebuie să compensăm prin atitudine.
Eu nu sunt om care renunţă la greu, dar răbdarea nu e aliatul meu. Dacă lumea e nemulţumită, şi pe bună dreptate, nu sunt supărat pe ei. Aceşti oameni vor rămâne în inima mea, ne-au susţinut, au venit şi în deplasare. Voi avea o discuţie cu conducerea în seara asta.
Nu prea este răbdare, când nu ai rezultate, primul care e de vină este antrenorul. E o presiune mare, trebuie să recunoaştem. Avem multe momente când ne este teamă. Am avut la 0-0 situaţii în care trebuia să jucăm între linii. Jucătorii jucau înapoi, ceea ce nu era ok. Eu le-am spus înainte de joc că trebuie să avem mai multă personalitate”, a declarat Liviu Ciobotariu, la digisport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdio! Darius Olaru pleacă de la FCSB: mâine face vizita medicală la noua echipă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Darius Olaru va pleca în această vară de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 4 | Intră în scenă Germania și Olanda!
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIran a trimis solicitarea la FIFA, cu două zile înainte să joace în Statele Unite ale Americii la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăToți fotbaliștii Portugaliei vor evolua cu un accesoriu special la Cupa Mondială 2026
Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login