În perioada anilor 1980, Liga 1 a fost dominată de Steaua, Dinamo și Craiova, echipe care au reușit să iasă în evidență și în cupele europene.
Formația din Bănie a fost prima echipă românească semifinalistă într-o competiție europeană, în sezonul ’82-’83 al Cupei UEFA, urmată de Dinamo în Cupa Campionilor, în 1984, însă cele mai importante reușite au fost obținute de Steaua.
Formația din Ghencea a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, Supercupa Europei în 1987, iar în 1989 a fost învinsă de AC Milan în a doua finală a CCE disputată în istoria clubului, scor 0-4.

Bogdan Stelea, cuvinte de apreciere pentru rivala Steaua: „Nu degeaba au ajuns în două finale de Cupa Campionilor”
Invitat la podcastul iAM Ștucan, Bogdan Stelea, unul dintre portarii de legendă ai lui Dinamo, a vorbit despre competitivitatea dintre cele două formații și a lăudat generația Stelei de la finalul anilor ’80.
[embedded content]
Bogdan Stelea: Prima mare victorie pe care am avut-o a fost în ’89, 3-0 în Ghencea. Atunci am primit recunoașterea că suntem o echipă cel puțin la nivelul lor.
Costin Ștucan: Bănuiesc că era frustrant. Tot timpul era Steaua semifinală de Cupa Campionilor, Steaua finalistă. Adică erau trei ani, ’86-’89, când nu îi atingea nimeni.
Bogdan Stelea: Nu era frustrant. Pur și simplu noi știam că putem să îi batem. În perioada respectivă, existam noi și ei. Ne băteam, pe unde ne prindeam, unii cu alții.
Costin Ștucan: Pe ei nu prea reușea să îi încurce nimeni.
Bogdan Stelea: Nu, pentru că erau foarte buni. Când spun buni, nu mă refer doar la tehnică și fizic. Erau deștepți, inteligenți, știau să scoată maximum și să își gestioneze momentele grele. Aveau lideri, oameni care știau să îi controleze pe cei mai tineri. Nu degeaba au ajuns în două finale de Cupa Campionilor.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAgentul român din umbră care a rezolvat un transfer de 13 milioane de euro în această vară! A fost campion cu FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Un fost campion al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 9 ore în urmă”Bă, ești încăpățânat?” Gigi Becali s-a enervat și vrea să mai facă un transfer la FCSB! + Jucătorul care ”nu va mai fi scos”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 ore în urmăIanis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ianis Stoica a înscris...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 10 ore în urmăRemarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”
Gigi Becali, într-o conferinţă de presă / Sport Pictures Adaugă-ne ca sursă preferată în...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login