Noua generație RS5 va înlocui actualul RS4 și va intra direct în duel cu rivalii consacrați din segment – BMW M3 și Mercedes‑AMG C63. Într-o clasă unde electrificarea devine normă, nu excepție, Audi pregătește un model care promite performanțe de top, dar și eficiență mai bună, al cărui teaser există deja pe Instagram.
Modelul va fi disponibil în două variante de caroserie – sedan și Avant – păstrând tradiția Audi de a combina sportivitatea pură cu utilitatea zilnică. Practic, RS5 rămâne o mașină pentru entuziaști, dar și pentru familiile care nu vor să renunțe la performanță.
Se trece la putere hibridă: V6 biturbo plus motor electric
Cea mai importantă noutate oferită de Audi este introducerea unui sistem plug-in hybrid. Informația apăruse deja de câteva săptămâni după ce a ”scăpat” într-o postare actualizată pe LinkdIn, care probabil, era pregătită pentru o dată ulterioară. Însă înainte de a se repara eroarea, a fost deja observată atât de cei de la Motor1, cât și de Autoblog.

Astfel, la bază va sta cunoscutul V6 de 2,9 litri biturbo, asistat de un motor electric și o baterie reîncărcabilă la priză. Deși specificațiile oficiale nu au fost confirmate, estimările din industrie indică o putere totală în jurul valorii de 650 CP – un salt major față de generațiile anterioare. Pe lângă performanță brută, sistemul hibrid va oferi cuplu instant și emisii mai reduse, aliniind RS5 la noile norme europene.
Design RS mai agresiv și habitaclu orientat spre pilot
La nivel vizual, viitorul RS5 va adopta un look mai radical: prize de aer supradimensionate, aripi evazate și un difuzor posterior masiv. Sistemul de evacuare va păstra semnătura ovală tipică RS, însă cu terminații centrale pentru un impact vizual mai puternic.
Interiorul va primi tratamentul Audi Sport – volan îmbrăcat în microfibră Dinamica, inserții din fibră de carbon și detalii RS care subliniază caracterul orientat spre performanță. Evident, tehnologia digitală și sistemele de asistență vor rămâne la nivel premium.

RS5, simbolul noii generații de performanță
Prin electrificarea RS5, Audi transmite un mesaj clar: viitorul performanței nu înseamnă renunțarea la pasiune, ci reinventarea ei. Cu rivali tot mai puternici și reglementări stricte, sedanurile sportive intră într-o nouă eră – una în care V6-ul biturbo și motorul electric lucrează împreună pentru rezultate spectaculoase.
Debutul oficial nu a fost încă anunțat, dar teaserul sugerează că lansarea este foarte aproape. Pentru fanii Audi Sport, noul RS5 promite să fie unul dintre cele mai importante modele ale deceniului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristi Chivu i-a băgat pe jucători în ședință, după 1-3 cu AC Milan! Italienii: ”Încep să-și piardă sensul”
Inter a suferit prima înfrângere din acest sezon de Serie A, 1-3 în derby-ul...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA murit jucătorul lovit cu piciorul în piept, după ce a făcut stop cardiac pe teren
Duelul dintre Tenerife și FC Andorra, echipa la care evoluează Enes Sali, a fost...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSuspendat 9 luni pentru dopaj, Cosmin Matei a primit vestea de la Laszlo Dioszegi
Pe 7 august 2026, Cosmin Matei (35 de ani) a primit o suspendare de...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Nebunie” în Europa! Titlul se decide în ULTIMA etapă: două echipe, la egalitate de puncte
Câștigătoarea titlului din Finlanda se va decide în ultima etapă a sezonului! Înaintea ultimei...
De admin


You must be logged in to post a comment Login