-
Cupa României: Csikszereda – Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
-
Cupa României: Dinamo – FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
Operația a fost un succes, iar starea antrenorului român este una bună.
Ladislau Boloni: „Am scăpat cu viață”
Fostul selecționer al României a fost operat miercuri, 30 octombrie, cu succes, însă va mai rămâne câteva zile internat pentru ca starea sa de sănătate să poată fi monitorizată de medici.
După trezirea din anestezie, Loți a transmis un mesaj încrezător.
„Aveam o hernie care trebuia operată. Am scăpat cu viață”, a fost mesajul lui Boloni, pentru Fanatik.
Boloni este liber de contract din luna iulie 2024, după ce și-a încheiat socotelile cu formația franceză FC Metz.
Ladislau Boloni a plecat de la Metz
După două sezoane petrecute la Metz, formația din Hexagon a decis să îl demită pe Ladisalu Boloni, după ce a retrogradat în Ligue 2.
În total, tehnicianul român a stat pe banca ”Les Grenats” în 78 de partide, timp în care a înregistrat 30 de victorii, 18 remize și 30 de înfrângeri.
După primul sezon în care a promovat-o pe Metz în Ligue 1, Ladislau Boloni nu a reușit să mențină echipa pe linia de plutire și a retrogradat-o în divizia secundă.
Astfel, așa cum era de așteptat, echipa din Franța a decis să închidă raporturile contractuale cu antrenorul român.
Totul a fost anunțat pe rețelele sociale în cursul zilei de joi, 4 iulie, dar și pe site-ul oficial.
”Înainte de startul sezonului 2024-2025, Metz a decis să se despartă de Laszlo Boloni. După doi ani, antrenorul originar din Târgu Mureș părăsește banca echipei noastre”, au anunțat francezii pe site-ul oficial.
Etichete: boloni , ladislau boloni , metz , boloni operatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCel mai slab: nota primită de Radu Drăgușin, după meciul cu patru goluri din Serie A! Fiorentina, ”în groapă”
Fiorentina a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida cu Atalanta, care a tras cortina...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a mai întâmplat O SINGURĂ dată în 97 de ani! Exact când avea nevoie Gigi Becali pentru a da lovitura
După victoria de pe teren propriu cu Lecce, scor 5-1, în care Daniel Bîrligea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDe nicăieri! Gigi Becali, după dubla lui Bîrligea în Serie A: ”Nu-mi convine!” + Mai voia încă 3.000.000 €: ”Erau de acord”
Daniel Bîrligea (26 de ani) a reușit o dublă în meciul Frosinone – Lecce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLaurențiu Reghecampf nu s-a ferit de cuvinte, după primul eșec la FCSB + Anunțul antrenorului
FCSB a pierdut surprinzător la Bistrița, 0-1 în fața Gloriei, în etapa cu numărul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login