-
Preliminarii CM: Islanda – Franța, luni, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Cehia, luni, 17:00, DGS 1
Liber de contract încă din februarie, atunci când s-a despărțit de Eldense (Segunda Division), fundașul central a dat curs ofertei venite de la divizionara secundă din România.
Ricardo Grigore: ”Eu îmi doresc să revin la Dinamo, dar în momentul de față nu cred că se pune problema”
Înainte să plece la Eldense în Spania, Ricardo Grigore a jucat pentru Dinamo, club care l-a crescut.
Ultimul sezon al lui Grigore la Dinamo a fost 2022/2023, când a fost împrumutat îm prima jumătate de sezon la FCU Craiova și mai apoi la Petrolul. Totuși, Ricardo Grigore nu ar refuza să se întoarcă în Ștefan cel Mare dacă ar primi o ofertă.
”Știam că mi se termină contractul la Dinamo. M-a sunat Andrei Nicolescu. Deja colegii mei erau sunați, eu nu eram sunat. De ce să mint, în interiorul meu mă gândeam că poate mai vine o ofertă din partea lor.
Puneam în balanță atitudinea mea, prestația de la baraj. M-a sunat Andrei și aveam puține așteptări. Mi-a spus că-mi mulțumește mult pentru ce am făcut, ce am însemnat, mi-a explicat că sunt noi acționari, o nouă conducere.
Eu am fost în iarnă la el, i-am spus că vreau să joc, poate în vară prind un transfer mai bun. Inițial nu a vrut să mă lase să plec, dar după a zis să căutăm o soluție.
Eu eram jucător român pe foaie și nu s-a găsit o altă soluție. Eu îmi doresc să revin la Dinamo, dar în momentul de față nu cred că se pune problema. Sper ca eu să fiu într-o formă foarte bună și să ajung la un nivel mai bun față de trecut.
Și Dinamo să fie sus, să aibă nevoie de un fotbalist cu profilul meu. Dacă va fi o oportunitate, e clar că nu aș spune nu. Sunt crescut acolo, toată lumea știe că sunt dinamovist”, a spus Ricardo Grigore, potrivit fanatik.ro.
Cifrele lui Ricardo Grigore
- 113 meciuri a jucat Ricardo Grigore la Dinamo pentru care a marcat 7 goluri și a oferit 5 pase decisive
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Ricardo Grigore, potrivit Transfermarkt
- Dinamo, Petrolul, FCU Craiova, Al-Mesaimeer (Liga 2 din Qatar) și Eldense (Liga 2 din Spania) sunt echipele din cariera lui Ricardo Grigore.
Etichete: cs tunari , ricardo grigore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăLui Bergodi i s-a făcut rău după eliminarea lui U Cluj! Cebotaru: ”E o seară tristă”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFără precedent! Acuzat că FIFA l-a ajutat, Leo Messi a izbucnit, după semifinala cu Anglia: ”Este incredibil”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Am o surpriză pentru voi”. Antrenorul de la Dinamo Kiev a dat vestea, după ce a eliminat-o pe ”U” Cluj din Europa League
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGabi Torje e convins: transferul anului în SuperLigă!
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login