Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Kylian Mbappe a înscris un nou gol la Cupa Mondială şi a contribuit la calificarea Franţei în semifinale. Echipa lui Didier Deschamps a învins Maroc cu 2-0 şi aşteaptă câştigătoarea duelului dintre Belgia şi Spania.
Mbappe a ratat un penalty în prima repriză a meciului de la Boston, dar şi-a luat revanşa în partea secundă, atunci când l-a învins pe Bounou cu o execuţie superbă. El a trimis lângă bară, de la marginea terenului.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena. Marea finală va avea loc pe 19 iulie
Kylian Mbappe, anunţul aşteptat cu sufletul la gură de toţi francezii: “Sunt bine”
Atacantul lui Real Madrid a părăsit însă terenul în minutul 77, din cauza unei accidentări, moment în care le-a dat mari emoţii fanilor francezi. După meci, el a liniştit pe toată lumea, spunând că se simte bine, în ciuda problemei apărute pe finalul partidei:
“Sunt bine, am primit o lovitură la gleznă, dar sunt bine. Oricum, în acel moment, Mateta era mai pregătit decât mine să joace în ultimele 15 minute. A intrat foarte bine”, a spus Mbappe, citat de RMC Sport.
Francezii nu se relaxează însă şi sunt conştienţi că mai este mult până la câştigarea marelui trofeu. Mbappe a anunţat că jucătorii lui Deschamps sunt pregătiţi şi că vor urmări partida de vineri dintre Spania şi Belgia, care va începe la ora 22:00, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Prunea, categoric după Dinamo – FCSB: ”Rar mi-a fost să văd”. Concluzia trasă de Ilie Dumitrescu: ”Unul dintre cei mai buni”
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA spus ”NU”. La ordinul lui Gigi Becali, Vali Crețu a luat decizia după Dinamo – FCSB 2-1
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a intrat în direct la TV, după Dinamo – FCSB 2-1: „Am făcut egal! Îmi felicit echipa”
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAndre Duarte a ajuns la microfon, după ce Istvan Kovacs l-a eliminat în Dinamo – FCSB 2-1
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login