
Bucureștenii continuă parcursul bun, iar moldovenii scapă de povara ultimului loc din clasament.
Totuși, pentru Dinamo există vești proaste, pentru că Hakim Abdallah, Dennis Politic și Petru Neagu au părăsit terenul din Copou accidentați.
Ce a spus Zeljko Kopic după Poli Iași – Dinamo 2-2
Zeljko Kopic spune că prestația din repriza secundă a fost una care l-a mulțumit. De asemenea, croatul a vorbit despre transferuri și a anunțat câți jucători mai vrea.
„Cred că a fost un meci foarte bun. Am început bine, după ei au fost foarte agresivi, de asta au avut ocazii. Primul gol al lor a fost fantastic, al doilea a fost greșeală, trebuie să analizăm să vedem de ce ne-am apărat așa la corner.
Sunt foarte mulțumit de reacție din repriza a doua, cred că am fost aproape să câștigăm. Ideea pe care le-am spus-o la pauză a fost că trebuie să ne mișcăm, să avem mingea, să dominăm.
Desigur, am avut câteva greșeli, dar am fost fără Abdallah, Politic și Milanov, au trebuit să joace Neagu, Bani și Bordușanu. Nu știu care e situația accidentaților.
Trebuie să facem toate verificările și vedem după dacă pot juca în partida cu Rapid. Planul este să mai aducem 1 sau 2 jucători, sper să-i aducem cât mai repede.
E un derby cu Rapid, trebuie să fim pregătiți, să mergem acolo, să ne luptăm și să dăm totul pe teren”, a spus Zeljko Kopic.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe nebunie! Andrei Șucu, GOL în minutul 90+4 din Rapid – FC Argeș! Dan și Diana Șucu, în delir
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBogdan Andone, discurs furibund la adresa arbitrilor, după Rapid – Argeș: „Liniile arată ce vor ei”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăConvocat de Gică Hagi, a fost cel mai slab de pe teren
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBosniacii au aflat ce a spus Gică Hagi și nu s-au ferit: „Haos în România”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login