-
Liga Națiunilor: Olanda – Germania, marți, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Anglia – Finlanda, marți, 21:45, DGS 2
Randal Kolo Muani (min. 29) și Ousmane Dembele (min. 57) au fost cei care au marcat pentru selecționata pregătită de Didier Deschamps. În urma acestui rezultat, Franța a egalat-o la puncte pe Belgia, care câștigase prima partidă din grupă, scor 3-1 cu Israel.
Kevin De Bruyne: ”Dacă nu poți rezista la cel mai înalt nivel, înseamnă că nu ești suficient de bun”
Kevin De Brune, căpitanul naționalei Belgiei, integralist în înfrângerea cu Franța, a fost printre puținii din tabăra ”Dracilor roșii” cu o evoluție reușită. Chiar dacă a creat situații importante pentru colegii săi, aceștia nu le-au putut finaliza.
Prezent la flash-interviu, starul lui Manchester City a spus tot ce avea pe suflet. Belgianul nu s-a ferit deloc să-și critice colegii pentru atitudinea arătată în partida din Franța și a tras un semnal de alarmă în acest sens.
”Nu a fost vorba numai de tranziții, este vorba de modul în care am jucat și de faptul că unii nu și-au făcut treaba. Am stat șase oameni în apărare, n-am avut conexiune, nu ne-am găsit pe teren. Le-am spus anumite lucruri băieților la pauză, nu mă voi mai repeta.
Trebuie să fim mai buni în fiecare aspect. Dacă nu poți rezista la cel mai înalt nivel, înseamnă că nu ești suficient de bun. Trebuie să dai totul pe teren, dar nici măcar asta nu se întâmplă în cazul unora.
Pot accepta că nu mai suntem la fel de buni precum în 2018, sunt primul care spune asta. Dar alte lucruri sunt inacceptabile”, a declarat Kevin De Bruyne, conform metro.co.uk.
- 30 de goluri în 108 selecții are mijlocașul ofensiv pentru ”Dracii roșii”.
Echipa de start a Belgiei din meciul cu Franța:
(4-2-3-1): Casteels – Faes, Debast, Theate, Castagne – Tielemans, Onana – Doku, De Bruyne, Lukebakio – Openda
VIDEO cu rezumatul meciului Franța – Belgia 2-0
Etichete: belgia , kevin de bruyne , video franța – belgia , franta belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăÎn miez de noapte, Florentino Perez i-a anunțat pe amândoi la Real Madrid: ”Unul dintre cei mai mari fundași din lume”
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăTatăl lui Erling Haaland, prima reacție după anunțul „acordului” cu Real Madrid: „Foarte interesant!”
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăSabalenka a avut 6-3, 4-1, dar a pierdut. Cu psihicul la pământ, a încheiat conferința cum nimeni nu a putut anticipa
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăGigi Becali a spus cum vrea să facă din FCSB un club de un miliard de euro: ”Nu sunt idiot!”
Fotbal: Franța – Coasta de Fildeș, joi, 22:15, DGS 1 Fotbal: Suedia – Grecia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login