
La finalul duelului, Thiago Motta a declarat că îi este rușine de rezultatul înregistrat, dar și de prestația elevilor săi, din cadrul partidei cu Empoli.
Antrenorul lui Juventus și-a asumat vina pentru eșecul echipei sale și a transmis că nu a reușit să îi motiveze pe jucători.
De asemenea, Motta a răbufnit și a spus că, în opinia sa, Juventus a ajuns într-o situație critică. „Mai jos nu se poate”, a transmis tehnicianul, atunci când a vorbit despre jocul echipei sale.
„Îmi este rușine. Am jucat o primă repriză care m-a făcut să mă simt rușinat și sper că jucătorii mei să simtă la fel. Putem greși, dar nu pot tolera o astfel de atitudine. E vina mea, pentru că nu i-am făcut pe jucători să înțeleagă importanța acestui meci și a purtării acestui tricou.
Publicul a fost mult prea amabil cu noi după ce am văzut în prima repriză. Sper într-o reacție imediată din partea jucătorilor. Repet, îmi este rușine pentru ceea ce am văzut pe teren astăzi, mai ales în prima repriză.
Am jucat împotriva unei echipe a lui Empoli care nu a putut conta pe mulţi titulari… Mentalitatea noastră a lăsat de dorit, azi pe teren nu am dat nimic. Am jucat cu portarul de cel puțin 20 de ori, fără să ne asumăm vreo responsabilitate. Este inacceptabil, am senzaţia că am atins fundul, că mai jos nu se poate”, a spus Thiago Motta, citat de Gazzetta dello Sport.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIoan Andone a văzut ce s-a întâmplat în ultimul meci din SuperLigă și nu s-a ferit: „Nu mi-a venit să cred”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Gafă monumentală”: au mers să se intereseze de Kylian Mbappe și au spus „PAS”!
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRodri a pus mâna pe telefon și l-a sunat, după ”șocul” avut la primul său meci titular la Barcelona
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”M-a enervat Mourinho”. Ce i-a spus Cristi Chivu lui Victor Pițurcă, după Real Madrid – Inter
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login