Jude Bellingham a făcut spectacol la flash-interviuri după Manchester City – Real Madrid 203. Englezul în vârstă de 21 de ani a venit cu un verdict după ce a înscris golul victoriei in turul play-off-ului pentru calificarea în optimile UEFA Champions League.
Fotbalistul a mărturisit că a fost o partidă ciudată și nu i-a fost rușine să recunoască că l-a deranjat că echipa sa a fost condusă. Cu toate acestea, Bellingham a precizat că atât el cât și colegii săi au jucat „un fotbal de excepție”.
Jude Bellingham, prima reacție după ce Real a învins-o pe Manchester City
De asemenea, Jude Bellingham a recunoscut că Manchester City este un adversar puternic, indiferent de forma în care se află.
„A fost un meci ciudat. Am jucat un fotbal de excepție, poate unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon, dar am ajuns fost conduși.
Cred că am jucat bine și ne-am creat multe ocazii. Am avut mereu încredere pe parcursul jocului că vom avea o șansă din care să înscriem.
Nu mă interesează în ce formă este City, ei sunt tot o echipă incredibilă. Este întotdeauna dificil să joci împotriva lor și, în final, am profitat de șansa pe care am avut-o.
Este întotdeauna bine să pleci cu un avantaj acasă și sunt sigur că Bernabeu va fi alături de noi.
Se pare că există urcușuri și coborâșuri în aceste meciuri eliminatorii. Nu e doar despre gestionarea jocului, este vorba și despre tactică și starea mentală.
(n.r. despre ultimul gol) Am continuat să alerg, în caz că Vini ar fi trimis mingea în fața porții, e rar să facă asta, dar s-a întâmplat. Performanța noastră a meritat victoria.
Doi dintre cei patru fundași erau mijlocași. Tchouameni joacă acolo în majoritatea meciurilor și e greu să joci împotriva unuia dintre cei mai buni atacanți din lume. Asencio a făcut și el un meci bun.
Meritul este al tuturor celor patru, dar mai ales celor doi„, a declarat Jude Bellingham, la flash-interviuri, potrivit BBC.
Jude Bellingham a marcat golul victoriei în prelungiri, fructificând centrarea precisă a lui Vinicius Jr. Mai exact, reușita britanicului în vârstă de 21 de ani a venit în minutul 90+2. Bellingham este cotat pe piața trasnferurilor la 180 de milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. În acest sezon al Ligii Campionilor, mijlocașul și-a trecut în cont trei goluri și trei pase decisive.
În urma rezultatului obținut pe Etihad, „Galacticii” pleacă cu un ușor avantaj în returul de săptămâna viitoare de pe „Santiago Bernabéu”. Cu toate acestea, calificarea madrilenilor în optimi nu este certă, având în vedere că gruparea antrenată de Carlo Ancelotti are doar un gol avans.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlexander Zverev a câștigat US Open! Al doilea titlu de Grand Slam pentru tenismenul german
Alexander Zverev l-a învins pe Ben Shelton în finala US Open / Getty Images...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Să vă fie rușine!” S-au făcut de râs și au suferit cea mai drastică înfrângere din toate timpurile
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă6 înfrângeri în 7 meciuri! Cristi Chivu a ieșit în față după ”dezastrul” de la Inter și nu s-a ferit deloc
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Maxim a făcut anunțul, după Corvinul – Craiova 0-1: ”A fost ultimul meci! 100%”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login