Cristi Săpunaru a jucat sezonul trecut pentru ultima dată în tricoul Rapidului, iar multe persoane se aşteptau ca el să primească o funcţie în cadrul conducerii giuleştene. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că unul dintre planurile pe care le avea fundaşul central a “picat”.
Dacă ar fi ajuns în poziţia de director sportiv al echipei, Săpunaru şi-ar fi dorit un anumit jucător pe care să îl ia clubul.
Săpunaru îl voia pe Alexandru Musi la Rapid
Potrivit digisport.ro, una dintre ţintele pe care le-ar fi avut Săpunaru dacă devenea director sportiv era Alexandru Musi. Jucătorul ajuns în cele din urmă la Dinamo după mutarea care l-a implicat pe Dennis Politic şi suma de un milion de euro a fost şi în vizorul fundaşului central.
Săpunaru insista ca Musi să fie adus, pentru că îl vedea drept un fotbalist under care să contribuie din plin la club, alături de Andrei Borza. În plus, emblema din Giuleşti voia să profite de faptul că Gigi Becali nu îl mai voia la FCSB, aspect care s-a şi confirmat prin schimbul din această vară.
Săpunaru nu a avut parte de cea mai plăcută plecare de la Rapid, ţinând cont că în ultima perioadă numele său a fost asociat cu un presupus scandal potrivit căruia aducea alcool în cantonamentul echipei, aspect negat complet de sportivul de 41 ani.
Cristi Săpunaru se poate întoarce pe teren la 41 de ani
Fotbalistul trecut pe la echipe precum Porto, Elche sau Kayserispor a acordat recent un interviu în care a abordat mai multe subiecte, iar printre ele s-a regăsit şi viitorul său ca sportiv. Deşi are 41 de ani, o vârstă la care majoritatea jucătorilor aleg să “pună ghetele în cui”, Săpunaru a dezvăluit că are câteva oferte pe masă şi că va lua după vacanţă o decizie clară.
“Momentan, sunt în discuții cu mai multe cluburi, am câteva oferte, dar mă mai bucur un pic de vacanță, după care voi lua o hotărâre împreună cu familia mea“, a spus unul dintre simbolurile Rapidului, potrivit site-ului razvannecsulescu.com.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă8! ”Revoluție” totală: OUT de la Real Madrid
SuperLiga: Dinamo – U Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Unirea Slobozia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCsikszereda – Unirea Slobozia 2-1, ACUM, DGS 1. GOOL! Gazdele au preluat din nou conducerea
Exclusiv „L-ați vrut pe Ioan Ovidiu Sabău?”. Conducerea Farului a reacționat + Cum a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCostel Gâlcă a reacționat, după ce s-a scris că va pleca de la Rapid: ”Păi, ce vreți să fac?”
SuperLiga: Dinamo – U Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Unirea Slobozia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDănuț Lupu, reacție dură după ce Alexandru Dobre a rămas fără banderolă la Rapid: „Penibil!”
SuperLiga: Dinamo – U Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Unirea Slobozia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login