
Guglielmo Vicario (29 de ani) este pe lista lui Cristian Chivu la Inter, iar Gazzetta dello Sport anunță că portarul celor de la Tottenham ar putea reveni în campionatul Italiei la finalul acestui sezon.
După ce echipa sa a fost eliminată din UEFA Champions League, fiind inclusiv la retrogradare în Premier League, colegul lui Radu Drăgușin a aflat că va fi supus unei intervenții chirurgicale.
Guglielmo Vicario va fi operat. Când revine pe gazon
Guglielmo Vicario este dorit de Cristi Chivu la Inter, iar portarul italian are toate șansele să revină în fotbalul italian în schimbul unei sume cuprinse între 15 și 20 de milioane de euro.
Jucătorul celor de la Tottenham Hotpspur va lipsi o perioadă de pe gazon, el urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale, din cauza unei hernii care i-a dat mari bătăi de cap.
Jurnalistul Ben Jacobs anunță că acesta ar putea reveni pe teren în luna aprilie, deci, perioada de absență nu va fi una îndelungată, anunță sursa citată.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLăcătuș, acid la adresa FCSB-ului: ”Nu se poate prezenta așa” + comparație cu Universitatea Craiova
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză totală! Dinamo, exclusă complet din lupta pentru titlu: ”Nu o văd capabilă!”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Pe data de 31...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login