-
SuperLiga: CFR Cluj – Sepsi, vineri, 21:00, DGS 1
-
Fotbal feminin: România – Polonia, vineri, 19:00, DGS 1
Tabela arăta 2-0 încă de la pauză, iar în a doua parte scoțienii au mai punctat de două ori. Lawrence (minutul 10), Cerny (minutele 31, 55) și Igamane (minutul 71) au marcat în poarta apărată de Ștefan Târnovanu.
Joyskim Dawa, după 0-4 cu Rangers: ”Au fost multe schimbări în echipa de start, unii nu au jucat pe postul lor”
Joyskim Dawa traversa o formă excelentă, însă în partida de pe Ibrox nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Camerunezul a purtat în premieră banderolă de căpitan, iar la finalul meciului nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume și să evidențieze cauzele înfrângerii.
”Nu e ușor să joci în deplasare unei astfel de echipe, într-un stadion precum acesta, cu foarte mulți fani. Avem deja două victorii, dar trebuie să muncim, și să ne pregătim pentru meciurile care urmează.
Au fost multe schimbări în echipa de start, unii nu au jucat pe postul lor, dar trebuie să ne concentrăm pe ce urmează. A fost o noapte dificilă pentru noi, dar am întâlnit o echipă foarte bună.
Am făcut greșeli care le-au permis să scape pe contraatac, ceea ce nu mai avem voie să facem în această competiție. Trebuie să fim concentrați din primul până în ultimul minut”, a declarat Dawa, conform UEFA.
Gruparea roș-albastră nu a folosit cea mai bună garnitură, deoarece în week-end are programat derby-ul cu Rapid. Confruntarea are loc duminică, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.
VIDEO cu rezumatul meciului Rangers – FCSB 4-0
Ștefan Târnovanu și Luis Phelipe, cei mai slabi jucători de la FCSB. Tavi Popescu a primit cea mai mare notă
În mod evident, după ce a primit patru goluri, Ștefan Târnovanu a fost notat și cu cel mai mic calificativ de către cei de la SofaScore (6.1). Tot 6.1 a primit și Luis Phelipe, cel care a fost înlocuit la pauză de către Alexandru Băluță (6.4).
Cel mai bun jucător al celor de la FCSB a fost Tavi Popescu. Decarul campioanei României a fost notat cu 7 de către site-ul de specialitate, după evoluția avută pe Ibrox. ”Perla” lui Gigi Becali a avut și ocazie mare în minutul 80, atunci când a trimis puțin peste poartă din lovitură liberă.
De cealaltă parte, Vaclav Cerny a primit nota 9.1 pentru evoluția sa și a fost desemnat ”omul meciului”. Cel mai slab om de la Rangers a fost Zak Lovelace, care a fost notat cu 6.3.
Notele primite:
- Târnovanu 6.1
- Pantea 6.3
- Ngezana 6.6
- Dawa 6.5
- M. Popescu 6.4
- Alhassan 6.2
- Edjouma 6.3
- Ștefănescu 6.2
- L. Phelipe 6.1
- Miculescu 6.5
- Bîrligea 6.4
- Alex Băluță 6.4
- Tavi Popescu 7.0
- Risto Radunovic 6.7
- Alexandru Musi 6.7
- William Baeten Baeten 6.5
Etichete: europa league , fcsb , joyskim dawa , rangers fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAudi F1, lovitură de imagine la Miami
Prin prisma faptului că are experiență în Formula E, acumulată între 2014 și 2021,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCel mai mare regret din viața miliardarului Ion Țiriac: ”Asta ar fi fost frumos”
În prezent, Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDavid Popovici a obținut aurul la Campionatele Naționale de la Otopeni
Popovici (CS Dinamo Bucureşti) a fost cronometrat cu timpul de 22 sec 02/100, fiind...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Hagi, desființat de fostul conducător din fotbalul românesc: ”El crede că suntem imbecili. Chiar avem față de papagali?”
Luni, 20 aprilie, Gică Hagi a fost prezentat oficial ca noul selecționer al echipei...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login