
Mijlocaşul ecuadorian Jonathan “Speedy” Gonzalez, component al echipei 22 de Julio FC din liga a doua a campionatului Ecuadorului, a fost ucis vineri, în oraşul Esmeraldes, în urma unui atac armat, a confirmat Federaţia Ecuadoriană de Fotbal (FEF) într-un comunicat, informează EFE.
Potrivit poliţiei, Gonzalez a fost împuşcat în interiorul casei sale, situată într-un sector numit Vista al Mar din oraşul Esmeraldas. O altă persoană a fost rănită în atac şi a murit în timp ce era transportată la un centru medical.
Jonathan Gonzalez, ucis într-un atac armat în Ecuador
Gonzalez, în vârstă de 31 de ani, a jucat marţi în meciul disputat de 22 de Julio împotriva echipei Cumbaya. El se antrena cu echipa sa în Esmeraldas înaintea meciului programat duminică în deplasare cu Imbabura.
Mijlocaşul a fost component al selecţionatei Under-20 a ţării sale şi a fost convocat de mai multe ori la prima reprezentativă a Ecuadorului, cu care a participat la Copa America 2015 din Chile.
Jonathan Gonzalez a debutat ca profesionist la Independiente del Valle în 2013, iar apoi a mai jucat la echipe din Mexic (Leones Negros, Leon şi Dorados), precum şi la clubul paraguayan Olimpia.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAgentul român din umbră care a rezolvat un transfer de 13 milioane de euro în această vară! A fost campion cu FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Un fost campion al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 9 ore în urmă”Bă, ești încăpățânat?” Gigi Becali s-a enervat și vrea să mai facă un transfer la FCSB! + Jucătorul care ”nu va mai fi scos”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 ore în urmăIanis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ianis Stoica a înscris...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 11 ore în urmăRemarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”
Gigi Becali, într-o conferinţă de presă / Sport Pictures Adaugă-ne ca sursă preferată în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login