
Duelul din ultimul act de la Torino va fi al cincilea dintre Jannik Sinner şi Taylor Fritz, italianul conducând cu 3-1. Singura victorie a jucătorului din Statele Unite a venit chiar în prima întâlnire directă, în 2021, la Indian Wells.
Jannik Sinner a devenit şi primul jucător din istoria tenisului italian care reuşeşte să se califice în două finale consecutive la Turneul Campionilor. De asemenea, dacă se va impune în finală fără să piardă set, el va deveni primul jucător care reuşeşte acest lucru de la Ivan Lendl, în 1986.
În semifinale, Jannik Sinner l-a demolat pe Casper Ruud, câştigând partida cu 6-1, 6-2, după numai 70 de minute de joc. De partea cealaltă, Taylor Fritz l-a învins pe Alexander Zverev, jucător cu prestaţii impecabile în faza grupelor, scor 6-3, 3-6, 7-6(3), după 2 ore şi 24 de minute de joc.
Anunţul făcut de Rafael Nadal cu câteva zile înainte de meciurile de adio din Cupa Davis
Rafael Nadal, care va spune adio tenisului cu ocazia fazei finale a Cupei Davis, programată între 19 şi 24 noiembrie a la Malaga, a asigurat sâmbătă că va juca în această competiţie doar dacă se va simţi „pregătit”, informează AFP.
„Dacă nu mă simt pregătit, voi fi primul care voi vorbi cu căpitanul (echipei Spaniei, David Ferrer – n.red). Le-am spus să nu ia o decizie pe baza faptului că aceasta este ultima mea săptămână ca jucător profesionist”, a spus Nadal într-un videoclip difuzat de Federaţia spaniolă de tenis (RFET) pe site-ul ATP.
Spania, cu care Nadal a câştigat de cinci ori Cupa Davis (2004, 2008, 2009, 2011, 2019), va înfrunta Olanda în sferturile de finală şi ar putea întâlni apoi Germania sau Canada în semifinale, înainte de o eventuală finală împotriva Italia lui Jannik Sinner, campioană en titre.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăSorana Cîrstea și-a aflat traseul de la WTA Tokyo! Românca, la penultimul turneu din carieră
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) se apropie de finalul unei cariere...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăIlie Dumitrescu, ”dat pe spate” după prima repriză la FCSB – Rapid: ”A făcut diferența”
FCSB a primit vizita Rapidului, pe Arena Națională, în derby-ul ”de foc” al etapei a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 53 de minute în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login