-
Cupa României: Botoșani – Farul, joi, 19:00, DGS 1
-
Cupa României: Dumbrăvița – Rapid, joi, 21:00, DGS 1
După o primă repriză albă, ”nerazzurrii” au deschis scorul la jumătatea părții secunde, prin Calhanoglu (66). Sucic (71) a dublat avantajul Interului, iar același Calhanoglu (88 – penalty) a închis tabela. Trupa lui Chivu a urcat pe locul 3 în Serie A, cu 18 puncte, la 3 lungimi în urma liderului Napoli.
Cristi Chivu, nota 7, după Inter – Fiorentina. Presa din Italia: ”Decalajul era evident”
Imediat după joc, cei de la TuttoMercatoWeb le-au acordat note jucătorilor lui Inter și antrenorului român. Calhanoglu a primit cel mai mare calificativ (7,5), în timp ce Bastoni și Sucic au fost la egalitate cu Cristi Chivu (7).
”L-a odihnit pe Bonny și l-a titularizat pe Pio Esposito. L-a trimis și pe Bisseck de la început în centrul defensivei. În prima repriză, echipa sa a fost absorbită de jocul Fiorentinei, dar în repriza secundă, Inter nu a făcut niciun pas înapoi și a revenit pe calea victoriei”, au scris jurnaliștii italieni despre Chivu.
Fcinternews.it a analizat partida și a tras o concluzie categorică: diferența dintre cele două echipe a fost clară.
”Decalajul era evident, chiar dacă Inter a avut nevoie de mai mult de 60 de minute pentru a-l concretiza. Dar nerazzurrii, după o primă repriză oarecum lipsită de strălucire, au preluat controlul în repriza secundă și doar priceperea lui David De Gea i-a împiedicat pe Lautaro Martinez și coechipierii săi să deschidă scorul mai devreme.
A fost nevoie de fulgerul lui Hakan Calhanoglu. Cinci minute mai târziu, a apărut bijuteria absolută a lui Petar Sucic, care a inventat un gol uimitor cu o acțiune senzațională. (…) Calhanoglu a marcat al doilea său gol, din penalty, pecetluind răspunsul uimitor al lui Inter după înfrângerea lui Napoli”, a notat sursa menționată anterior.
VIDEO Rezumat Inter – Fiorentina 3-0
Clasamentul din Serie A
Etichete: cristi chivu , antrenor inter , inter fiorentina , nota chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăErling Haaland a spus totul despre organizatorii Cupei Mondiale, la o lună de la debutul competiției
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȚinta lui Courtois! Thibaut a ieșit la atac după ce Belgia a fost eliminată dramatic de Spania la Cupa Mondială
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFiul lui Gabi Mureșan a transmis un mesaj, la două zile după moartea fostului fotbalist: „Campionul nostru”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRugby Nations Championship | Noua Zeelandă – Italia, ACUM pe Digi Sport 2. Programul etapei a doua
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login