
Dorin Rotariu a ajuns la FCSB în luna octombrie a anului trecut, însă contrar așteptărilor lui Gigi Becali, mijlocașul nu a impresionat în tricoul actualei campioane a României. În luna februarie, patronul a renunțat la serviciile fotbalistului pe care l-a criticat în cele 4 luni petrecute la echipa bucureșteană.
Iosif Rotariu a vorbit despre nepotul său, proaspăt transferat în Turcia
Iosif Rotariu, unchiul mijlocașului, a vorbit despre viitorul nepotului său, care doar ce a semnat cu Ankaragocu, gruparea din Liga 2 din Turcia.
”(n.r. Mai are timp să își arate Dorin calitățile?) Eu m-am reîntors în România la 30 de ani, iar la 36 am fost campion. El e alt profil de jucător, eu eram mai agresiv. Poate și el să-și de un restart la carieră. Nu știu ce se va întâmplat.
Acum e la echipa de Liga 2, la Ankaragucu, nu a început încă să joace, dar sper să o facă cât mai repede. Sper joace pentru că are multe calități.
El venea după șapte luni fără să joace (n.r. când s-a transferat la FCSB), nu cred că el era capabil să facă diferența. Cred că putea să aibă mai multă răbdare cu el și apoi să încerce să-i vadă potențialul. Foarte greu, sunt foarte puțini fotbaliști care intră imediat și au impact”, a spus Iosif Rotariu, pentru Digi Sport.
Iosif Rotariu va lucra la Farul Constanța
Iosif Rotariu va colabora din nou cu Gheorghe Hagi. “Regele” a decis să îl aducă pe fostul mijlocaș la Farul, astfel că “Roti” va fi scouterul echipei de la malul mării. Iosif Rotariu și Gheorghe Hagi au fost colegi atât la Steaua, pentru trei ani și jumătate, cât și la echipa națională, între 1987 și 1990.
”Am discutat cu Gică și am convenit să extind munca mea de scouter pentru tot ce înseamnă zona de Vest, nu doar Timișoara, inclusiv Zalău, Baia Mare etc.
O să merg să văd cât de multe meciuri pot la nivel de juniori, dar și cele de la Liga a 3-a și Liga a 2-a. În al treilea eșalon joacă mulți tineri de valoare, care pot bifa regula under în anii următori.
Sper că în scurt timp să merg și să stau acolo, la Constanța, pentru a mă implica inclusiv din punct de vedere tehnic. Adică să văd antrenamente la Academie, să fac anumite exerciții de individualizare cu puștii”, a spus Rotariu pentru Golazo.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăInterul lui Chivu, U Craiova și Real Madrid au meciuri tari în weekend (P)
Oltenii vin după o serie bună de rezultate și au urcat pe podium. FCSB,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăSteaua a anunțat oficial că merge la TAS împotriva FRF: ”Am trimis documentele”
Demersul vine după ce FRF a stabilit că, începând cu sezonul 2028-2029, în play-off-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăCei 15 jucători la care a renunțat Gică Hagi pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia
Astfel, 15 fotbaliști care s-au aflat pe lista preliminară nu mai fac parte din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăȘterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Un aprig contestatar al multora dintre cele mai importante nume din fotbalul românesc, Sorin...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login