Connect with us

Alte Sporturi

Ionuț Lupescu îi critică pe ”tricolori”: ”Nu au demonstrat!” + Dezvăluire neașteptată despre Lucescu: ”Nu îi place să fie selecționer”

Edi Iordănescu a calificat echipa națională la EURO 2024, iar ”tricolorii” au ajuns până în optimile de finală, fiind eliminați de Olanda, scor 0-3.

Discursul dur al lui Lupescu la adresa ”tricolorilor”

Deși performanța a fost aplaudată de nume mari din lumea fotbalului, Ionuț Lupescu este de părere că dacă fotbaliștii ar fi avut o prestație atât de bună precum s-a scris, atunci ar fi ajuns în atenția cluburilor importante și ar fi prins transferuri sonore.

”Toată lumea a vorbit despre EURO, despre jucătorii noștri și dacă stau acum să mă gândesc… aproape peste tot s-a închis fereastra de transferuri și nu știu dacă am avut vreun transfer mare. Înseamnă că nu au făcut un EURO atât de mare precum spuneau anumiți oameni.

Eu mă gândesc că atunci când faci un EURO bun, te și transferi la o echipă mare, din păcate la noi nu a fost cazul. Problema a fost la valoarea jucătorilor noștri și, din păcate, doar dacă ai câștigat un meci cu Ucraina, asta nu înseamnă că ai demonstrat că meriți să joci la echipe mari. Iată că faptul că cluburile puternice nu s-au aplecat către jucătorii români spune multe.

A fost, bineînțeles, supralicitată (n.r. performanța echipei naționale), a fost un lucru frumos, dar făcând parte din colectivul pe care l-am coordonat, de observator tehnic, și am analizat toate cele 24 de echipe care au jucat la EURO… cu siguranță noi am avut un meci bun cu Ucraina, după care în celelalte, mai ales când a fost vorba de Belgia și de Olanda, la nivel de organizare, la nivel tehnico-tactic… am lăsat mult de dorit”, a spus Ionuț Lupescu, pentru Prima Sport.

Lupescu, despre revenirea lui Lucescu la națională: ”Când era selecționerul Turciei, îmi spunea că nu prea îi place și că vrea să fie mai mult pe teren”

De asemenea, Lupescu a vorbit despre revenirea lui Mircea Lucescu la echipa națională. Fostul mare internațional român a declarat că ”Il Luce” i-a dezvăluit că prefera munca la o ehipă de club.

Este un nou început pentru că începe o nouă competiție, avem un antrenor nou și din punctul meu de vedere cred că această Nations League , în această campanie nu ar trebui să avem mari probleme, echipele nu sunt extraordinare.

Niciuna din ele nu a fost la EURO, așa că eu cred că avem un atu, mai ales că cum îl avem și pe Mircea Lucescu, cred eu că ar trebui să nu avem probleme.

Nu știu dacă el și-a dorit foarte mult acest lucru, cu toate că e de foarte mult timp în negocieri cu Federația, dar nu știu dacă îi place în primul rând.

Știu că atunci când era selecționerul Turciei îmi spunea că nu prea îi place și că vrea să fie mai mult pe teren, adică la un club pentru că îi place să fie zilnic pe teren. Nu știu care au fost discuțiile, de ce nu a rămas Edi Iordănescu…eu întotdeauna sunt pentru continuitate. Dacă cineva a avut performanțe bune nu văd de ce să nu continue”, a adăugat Lupescu.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi