Connect with us

Alte Sporturi

Ioan Varga a rupt tăcerea: „Eu i-am dat drumul lui Alibek Aliev! Nu se mai poate, ajunge!”

Ioan Varga a rupt tăcerea: "Eu i am dat drumul lui Alibek Aliev! Nu se mai poate, ajunge!"

  • Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă, 16:00, DGS 1

Alibek Aliev a fost adus în iarna anului 2026 la CFR, pentru a-l înlocui pe Louis Munteanu, ajuns la DC United.

Ioan Varga a ajuns la capătul răbdării la CFR: „Nu se poate numai ca Neluțu să piardă și ei să câștige

Deși mai avea contract până în anul 2028, Alibek Aliev a plecat de la CFR mai devreme. Această decizie a fost una surprinzătoare, iar Ioan Varga a explicat în exclusivitate pentru digisport.ro care a fost, de fapt, motivul despărțirii. 

Concret, Ioan Varga a declarat că a fost nemulțumit de randamentul dat de Alibek Aliev, în raport cu salariul pe care îl încasa.

„Eu i-am dat drumul lui Alibek Aliev. Schimbăm strategia. Am pățit prea multe în ultima perioadă, din cauza faptului că am fost plecat de lângă club. Au fost aduși tot felul de jucători pe care i-am plătit și când au venit și când au plecat. Așa a fost și cu Alibek Aliev, care avea undeva la 20.000 de euro salariu.

Nu și-a meritat banii! A dat 5 goluri, nu 20! Nu mai vreau să fac asemenea prostii. Să țin jucători care nu rup gura târgului și iau o grămadă de bani. Nu se mai poate așa. Prefer să dau salariu normal și bonus mare. Am câștigat campionatul, jucăm în Champions League, atunci da, primești bani mulți.

Nu se poate numai ca Neluțu să piardă și ei să câștige. Tot ce înseamnă cheltuieli mari se schimbă, tăiem de la rădăcină. Vrei să câștigi bani la CFR, atunci trebuie să faci performanță. Nu se mai poate ca eu să plătesc și la final tot eu să rămân cu paguba. Ajunge!”, a spus Ioan Varga, pentru digisport.ro.

  • 4 goluri, 6 assist-uri în 21 de meciuri sunt cifrele lui Alibek Aliev la CFR

CFR Cluj s-a mai despărțit și de Kurt Zouma, Islam Slimani și Marcus Coco până acum.

  • 650.000 de euro valoreză Alibek Aliev, conform Transfermarkt.com.

Noul antrenor de la CFR urmează să sosească AZI în Gruia

Rămasă fără antrenor după plecarea lui Daniel Pancu la Rapid, CFR i-a țintit pe Dan Petrescu și Edi Iordănescu. În cele din urmă, niciunul nu va ajunge în Gruia.

După două săptămâni în care s-a discutat intens despre noul antrenor al CFR-ului, formația din Gruia s-a decis asupra lui Antonio Folha. Tehnicianul de 55 de ani este liber de contract din vara anului 2024, după despărțirea de FC Porto B.

Ioan Varga a dezvăluit în exclusivitate pentru digisport.ro că noul antrenor de la CFR va ateriza astăzi, 13 iunie, la Cluj-Napoca, apoi va urma prezentarea oficială. Peste două zile va avea loc reunirea echipei, iar pe 28 iunie se va efectua deplasarea în cantonamentul din Austria.

„Astăzi vor ateriza la Cluj noul antrenor și restul staff-ului. Toți vin din Portugalia. Ori astăzi, ori luni, Iuliu Mureșan va prezenta noul antrenor de la CFR.

Tocmai de aceea ei vin de astăzi, ca să se pregătească și luni să fie la reunire și apoi să plece în cantonamentul din Slovenia. Deci nu este nicio problemă”, a spus Ioan Varga, pentru digisport.ro.

ANTONIO FOLHA CFR CLUJ SEMNEAZA AZI
Antonio Folha. Foto: Colaj Digi Sport

Antonio Folha, fost internațional portughez și jucător la FC Porto, nu a mai antrenat din iulie 2024.

Folha a pregătit-o ultima oară pe echipa secundă a celor de la FC Porto, în perioada februarie 2021 – iulie 2024, însă nu a avut deloc cele mai bune rezultate: a înregistrat 38 de victorii, 38 de remize și 43 de eșecuri (o medie de 1,28 puncte per meci). 

Înainte de această experiență la FC Porto B, Antonio Folha a antrenat-o pe Portimonense (în perioada iulie 2018 – ianuarie 2020) în prima ligă a Portugaliei. La această echipă, Folha a avut o medie de 1,03 puncte câștigate per meci (a adunat 58 de partide). 

Etichete: cfr , superliga , ioan varga , alibek aliev


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi