Dinamo și Rapid au început excelent acest sezon de SuperLigă, iar pe Arena Națională se anunță a fi un derby incendiar, mai ales în contextul în care ”câinii” au anunțat deja vânzarea a peste 30.000 de bilete.
Formația lui Zeljko Kopic se află în acest moment pe locul patru cu 23 de puncte acumulate, în timp ce elevii lui Costel Gâlcă au strâns cu două puncte mai mult, clasându-se pe locul secund, la egalitate cu liderul FC Botoșani.
Ioan Andone: ”Va fi un meci echilibrat”
Ioan Andone a pregătit echipa din Ștefan cel Mare în trei rânduri: prima dată între 2003 și 2005, apoi în perioada 2010–2011, iar ultimul mandat l-a avut în sezonul 2016–2017. De cealaltă parte, la formația giuleșteană a stat pe banca tehnică doar două luni, în 2010, înainte să revină la Dinamo.

Contactat de reporterii iAMsport.ro, Ioan Andone a declarat că va susține echipa sa de suflet, Dinamo, însă recunoaște dificultatea partidei împotriva alb-vișiniilor.
”Va fi un meci echilibrat, dar sper să câștige Dinamo. Are atuuri, are un joc ca lumea la ora actuală, îmi place mult Dinamo de anul ăsta și sper să câștige. Sper asta, dar meciul va fi foarte greu. O să fie și atmosfera incendiară, au vândut foarte multe bilete, sper într-un joc bun, într-un rezultat bun pentru Dinamo. Au argumente și jucători în formă pentru a câștiga în acest meci.
Rapid în acest sezon a acumulat foarte multe puncte fără a juca foarte spectaculos. Costel Gâlcă a dat stabilitate, Rapid are un sistem de joc, are o construcție bună, vedem, sunt două stiluri diferite”, a declarat Ioan Andone pentru iAMsport.ro.

De asemenea, fostul antrenor a menționat și importanța posibilei absențe a lui Alexandru Musi, care s-a accidentat în ultima acțiune a tricolorilor mici împotriva lui Cipru U21, scor 2-0 pentru România U21.
”Musi era un jucător-cheie, un under pe care nu îl socoteai ca un under, locul lui e sigur indiferent de vârstă, lui îi place atmosfera de la Dinamo, e altfel, joacă mult mai bine decât juca la FCSB, să vedem ce variante va avea Kopic pentru under”, a adăugat dinamovistul.

Cupele europene, obiectivul lui Dinamo
Ioan Andone este optimist că dinamoviștii se vor putea califica în competițiile internaționale, mai ales după ce au depășit problemele legate de insolvență.
”Dinamo, la lotul pe care îl are, sigur va fi în play-off, iar după discutăm despre câștigarea campionatului și participarea în cupele europene. După atâția ani de zile va avea dreptul să participe la cupele europene, ăsta va fi obiectivul, clar. Aș vedea Dinamo în Europa League, aș vedea că o să câștige Cupa României și terminând pe primele trei locuri” a mai spus fostul antrenor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 2. Ceremonie de deschidere fastuoasă la Los Angeles
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDonald Trump: ”Avem șanse mari să câștigăm Cupa Mondială”
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJovo Lukic, prima reacție după golul de la Cupa Mondială: ce și-ar fi dorit atacantul de la ”U” Cluj la Canada – Bosnia
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDebut de vis pentru Folarin Balogun la Cupa Mondială
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1 Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login