Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Inter a început deja să se pregătească pentru noul sezon la scurt timp după încheierea stagiunii 2025/26. Milanezii au activat clauza de răscumpărare a lui Aleksandar Stankovic, sârbul care a fost cedat în vara anului trecut la Club Brugge pe 9,5 milioane de euro, realizând astfel prima mutare care va deveni oficială odată cu startul perioadei de mercato.
Cristi Chivu a cucerit în primul său sezon la Inter campionatul și Cupa Itaiei, iar antrenorul român deja se gândește la cum să abordeze următoarea stagiune. În contextul în care startul perioadei de mercato se apropie, diverși jucători au început să fie asociați cu o mutare pe Giuseppe Meazza, iar transferul unuia dintre ei a fost deja rezolvat de “nerazzurri”.
Inter îl readuce pe Aleksandar Stankovic de la Club Brugge
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, Inter a parafat mutarea lui Aleksandar Stankovic de la Club Brugge în schimbul sumei de 23 de milioane de euro. Mijlocașul sârb va avea un contract valabil până în 2031, iar fotbalistul deja a efectuat vizita medicală.
Crescut de Inter de mic, Stankovic a fost inițial împrumutat la Lucerna în 2024, iar în 2025 a fost transferat de Club Brugge pe 9,5 milioane de euro. “Nerazzurii” au inclus în contractul cu belgienii și o clauză de răscumpărare de 23 de milioane de euro, pe care au activat-o la finalul stagiunii actuale.
Done Deal and confirmed! Aleksander #Stankovic returns to #Inter, which triggered buyback clause (23M) from #ClubBrugge. Contract until 2031. Medicals already made. Inter will decide in the next days if keeping him in First Team or selling to PremierLeague (some clubs want him) https://t.co/C1zujHysjj
— Nicolò Schira (@NicoSchira) May 27, 2026
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăNoua „perlă” de la Farul, după ce a marcat cu „U” Cluj: „Nu vreau să vorbesc despre asta”
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăLovitură de teatru: Mohamed Salah NU a mai semnat, după ce impresarul a făcut ceva „incredibil”!
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăIoan Ovidiu Sabău, mesaj clar după ce a pierdut meciul de debut la Farul cu U Cluj: ”Va fi foarte greu”
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăCum poate Lionel Messi să câștige ”Gheata de Aur” la Cupa Mondială 2026! Toate scenariile posibile
SuperLiga: Rapid – Sepsi, luni, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Csikszereda, luni, 18:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login