Andrei Rațiu a fost integralist în victoria din preliminariile Cupei Mondiale împotriva Austriei, scor 1-0, meci în care a avut o evoluție solidă.
În această vară, internaționalul român a avut două oferte importante: una de la Wolves, de 18 milioane de euro, iar cealaltă de la Wolfsburg, de 12 milioane de euro. Însă, clubul de pe Vallecas a refuzat aceste propuneri, iar acum, fundașul dreapta așteaptă o nouă propunere din partea madrilenilor.

Andrei Rațiu așteaptă o nou contract din partea celor de la Rayo
Ajuns un jucător important pentru clubul din Madrid, Rayo a refuzat categoric propunerile venite din partea celorlalte echipe, invocând clauza de reziliere de 25 de milioane de euro stabilită în contractul lui Rațiu.
Cu un salariu de 500.000 de euro și o înțelegere care expiră în iunie 2028, fostul jucător de la Villarreal și ar dori o nouă înțelegere cu un venit mai ridicat.

”Salariul lui Rațiu este unul dintre cele mai mici de la Rayo, dar și din La Liga. El a fost titular în fiecare meci și a jucat în fiecare minut din campionat în acest sezon, iar acum așteaptă ca Rayo să facă o mișcare și să-i reînnoiască contractul și salariul care va fi pe măsura unuia dintre cei mai buni fundași dreapta din Europa.
Acum, românul zâmbește din nou și vrea să se simtă apreciat și iubit în birourile clubului, așa cum e și în vestiar, și în tribune. Internaționalul știe că această campanie, inclusiv cea din Conference League, va fi importantă și vrea să profite la maximum de fiecare minut. Cu entuziasm, cu dorință și cu speranța că această situație dificilă poate fi rezolvată” au scris spaniolii de la AS.com.
- 9 meciuri și o pasă decisivă sunt cifrele lui Rațiu în acest sezon pentru Rayo Vallecano.
12.000.000 de euro
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA marcat împotriva Portugaliei la Cupa Mondială și a intrat definitiv în istoria naționalei sale
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnunțul făcut de polonezi despre transferul lui Octavian Popescu
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristiano Ronaldo a purtat un tricou special la Portugalia – RD Congo! Lionel Messi a mai făcut-o înaintea sa
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 7 | Surpriză la Portugalia – RD Congo. Anglia – Croația, „capul de afiș”
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login