
Au avut loc incidente extrem de grave înaintea meciului Bologna – Lille, din grupa principală a UEFA Champions League. Suporterii grupării din Ligue 1 au fost atacaţi de un grup de italieni, iar doi francezi au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Doi suporteri ai echipei Lille au fost înjunghiaţi după ce au fost atacaţi de fani ai celor de la Bologna, marţi seară, înaintea meciului din Liga Campionilor dintre cele două formaţii de miercuri, anunţă LOSC într-un comunicat de presă difuzat miercuri, scrie AFP.
Incidente grave înainte de Bologna – Lille
„Un grup de suporteri ai lui Lille (…) a fost atacat la un bar din oraşul italian. În timpul conflictului, care a implicat aproximativ optzeci de atacatori, doi dintre suporterii francezi au fost răniţi cu arme albe. Ei au primit tratament medical„, a menţionat gruparea din Ligue 1, potrivit agerpres.ro.
Presa italiană a indicat că aproape 80 de persoane, unele înarmate cu bare şi curele metalice, au atacat aproximativ treizeci de susţinători ai echipei franceze.
„LOSC condamnă fără rezerve acest atac laş şi intolerabil, care contravine tuturor valorilor fotbalului. Clubul oferă tot sprijinul suporterilor care sunt victime„, se mai arată în comunicatul lui Lille.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMario Camora a anunțat noul obiectiv de la CFR Cluj, după 0-0 cu Farul: ”Îl putem atinge”
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎntrebat despre posibila plecare de la CFR Cluj, Lorenzo Biliboc n-a stat la discuții
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică nu s-a ferit de cuvinte, după CFR Cluj – Farul 0-0
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză: FCSB are un nou număr 9!
SuperLiga: Dinamo – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: UTA – Csikszereda, sâmbătă, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login