Încă un jucător al FCSB-ului s-a accidentat şi va rata convocarea la echipa naţională. Risto Radunovic nu va putea face parte din lotul celor din Muntenegru pentru partidele din startul acestei luni.
Daniel Bîrligea a fost primul titular al campioanei care s-a confruntat cu probleme medicale şi nu a mai putut onora convocarea la naţională. Atacantul s-a accidentat în meciul cu CFR Cluj şi va rata duelurile României cu Canada şi Cipru.
Risto Radunovic s-a accidentat şi ratează convocarea la echipa naţională
Muntenegrenii au anunţat că Risto Radunovic s-a confruntat cu o problemă în zona inghinală, problemă care nu-i permite astfel să joace la naţională. El va fi astfel indisponibil pentru duelurile cu Arabia Saudită şi Liechtenstein de pe 4, respectiv 7 septembrie.
“Ca și cum lucrurile nu erau deja destul de rele, fundașul stânga de la FCSB, Risto Radunovic , s-a accidentat la zona inghinală și va fi nevoit să își revină, așa că nu va fi la dispoziția antrenorului muntenegrean pentru meciurile din septembrie”, a anunţat presa din Muntenegru.
Risto Radunovic este jucător de bază la FCSB. Fundaşul stânga în vârstă de 33 de ani evoluează la formaţia campioană din iarna lui 2021, atunci când era transferat de la Astra.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăContinuă emoţiile pentru Brazilia! Raphinha, out pentru meciul cu Scoţia de la Cupa Mondială. Verdictul medicilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victoria Braziliei cu 3-0...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGhinion teribil pentru jucătorul dorit de Real Madrid. S-a accidentat la Cupa Mondială şi riscă să rateze tot turneul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ghinion teribil pentru jucătorul...

De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login