
Kennedy Boateng, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo din acest sezon, a părăsit mai devreme meciul cu CFR Cluj după ce a acuzat probleme musculare în minutul 49.
Vestea respectivă este una extrem de proastă pentru Zeljko Kopic, în contextul în care antrenorul croat l-a pierdut după etapa precedentă pentru startul play-off-ului și pe Mamoudou Karamoko.
Boateng s-a accidentat în CFR Cluj – Dinamo
Meciul dintre CFR Cluj și Dinamo care “trage cortina” peste sezonul regulat din Liga 1 a fost marcat de o lovitură pentru alb-roșii. În startul reprizei secunde, Kennedy Boateng s-a prăbușit pe gazon și a făcut semn de schimbare către banca echipei sale.
În locul său, Zeljko Kopic s-a văzut nevoit să îl introducă pe Matteo Duțu. Stoperul togolez a părăsit pe propriile picioare gazonul, însă șansele să rateze startul play-off-ului sunt totuși mari, ținând cont că este vorba de o problemă musculară.
La fel ca în cazul lui Karamoko, accidentat în meciul cu FC Argeș, Boateng ar urma să revină în etapa a doua sau a treia de play-off. În acest sezon, jucătorul lui Dinamo care se va despărți de alb-roșii în vară a evoluat în 32 de meciuri în toate competițiile, ratând un singur meci din cauza unei suspendări.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacție-fulger a presei din Ucraina, după ce Dinamo Kiev a eliminat-o pe ”U” Cluj la loviturile de departajare
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Horațiu Moldovan a semnat
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJucătorul lui Dinamo Kiev, verdict despre ”U” Cluj, după ce a marcat penalty-ul decisiv: ”Toată lumea se aștepta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAlex Chipciu nu s-a ferit să vorbească, după ce a ratat de la 11 metri cu Dinamo Kiev: ”Am simțit treaba asta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login