-
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1
-
MotoGP: Marele Premiu al Olandei – Cursa, duminică, 14:45, DGS 1
Blănuță se întoarce la gruparea olteană, însă pentru scurt timp, pentru că Mititelu a declarat că fotbalistul nu va rămâne în Bănie și ”e ca și transferat”. Finanțatorul oltenilor a dezvăluit că formații din Anglia, Polonia, Arabia Saudită și Rusia s-au interesat de vârf, însă pe fir a mai intrat o echipă.
- 12 goluri și 4 assist-uri în 37 de meciuri a adunat Blănuță în stagiunea 2024/2025 la U Cluj.
Vladislav Blănuță, dorit de o echipă din Italia!
Este vorba despre o grupare din Italia, notează iamsport.ro. Vladislav Blănuță a mai jucat în Peninsulă, la Pescara (Serie C), însă, având în vedere pretențiile financiare ale lui Adrian Mititelu, nu poate fi vorba despre un club aflat mai jos de al doilea eșalon din ”Cizmă”.
Astfel, fostul internațional U21 ar putea evolua la cel mai înalt nivel din cariera sa de până acum. ”Eu zic că după vânzarea lui Blănuță clubul va avea zero datorii și chiar va rămâne cu bani în cont. Sunt mai multe propuneri, dar suntem în faza aceea de discuții”, a declarat patronul de la FCU Craiova.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Vladislav Blănuță, potrivit Transfermarkt.
Rămâne de văzut dacă, până la urmă, va exista o ofertă care să-l mulțumească din punct de vedere financiar pe Adrian Mititelu, care solicită 4 milioane de euro în schimbul fotbalistului. Există și varianta să-l împrumute din nou, în speranța că-i va crește cota, iar în vara anului 2026 să-l vândă pe o sumă mai mare.
Galerie Foto
Etichete: vladislav blanuta , transfer blanuta , oferta blanuta , vladislav blanuta italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Meci suspendat în Europa: imagini de necrezut în Spania
Alte Sporturi
S-a terminat: Ianis Hagi
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică, comunicat public despre viitorul său: ”A venit momentul să vorbesc”
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMeci suspendat în Europa: imagini de necrezut în Spania
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a terminat: Ianis Hagi
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii, fără dubii despre Ionuț Radu, după ce românul a ”comis-o” în Europa League
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login