
-
SuperLiga: Slobozia – Petrolul, vineri, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – FC Buzău, vineri, 22:00, DGS 1
Gigi Becali ar vrea să-i propună lui Vlad Chiricheș să se retragă din fotbal și să ocupe o funcție în cadrul clubului.
Ilie Dumitrescu, ferm după ce a aflat de planul lui Gigi Becali cu Vlad Chiricheș: ”Nu poate să i-o propună nimeni”
Ilie Dumitrescu a explicat cât de greu i-ar putea fi lui Vlad Chiricheș dacă ar pune capăt carierei de fotbalist fără voința sa și a dat exemplul său.
”Asta e o decizie supercomplicată pe care o poate lua numai Chiricheș, nu poate să i-o propună nimeni. Te mai naști o dată după ce termini cu fotbalul, ca să înțeleagă Gigi.
O iei de la început, lasă-l pe el să spună el sau să ridice mâna când să ia decizia. Poate omul își dorește să mai joace. Nici soția nu poate decide asta.
Eu am regretat de multe ori când m-am retras. Mă lăsasem de șase luni și m-am dus să semnez la Metz. Nu am mai semnat”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
Fundașul, care are un salariu de 30.000 de euro, a intrat în dizgrația lui Gigi Becali după partidele jucate cu Oțelul Galați (0-2) și Farul Constanța (3-2).
Cifrele lui Vlad Chiricheș
- Vlad Chiricheș a câștigat trei titluri de campion cu FCSB (2013, 2014, 2024) și două Supercupe ale României (2014, 2025)
- Vlad Chiricheș este cotat la 500.000 de euro, potrivit Transfermarkt
- Patru meciuri a jucat Vlad Chiricheș pentru FCSB în actualul sezon
65 de fotografii de colecție cu Gigi Becali, de când a preluat-o pe FCSB și până în prezent
Momente precum cel în care s-a afișat cu fularul lui Dinamo, sau cel în care a dat cu apă sfințită pe străzile Bucureștiului, dar și cele în care a făcut show la conferințele de presă, pot fi văzute în galeria FOTO de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , ilie dumitrescu , vlad chiriches fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăMartín Palermo reloaded! Atacantul de 7 milioane de euro a ratat trei penalty-uri în același meci
Scene de necrezut la Santiago, în Chile, unde Palestino și Gremio s-au întâlnit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăMartín Palermo reloaded! Atacantul de 7 milioane de euro a ratat trei penalty-uri în același meci
Scene de necrezut la Santiago, în Chile, unde Palestino și Gremio s-au întâlnit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCele mai tari informații despre trofeul World Cup. Cum a fost ascuns într-o cutie de pantofi sau furat de 2 ori
Cupa Mondială se apropie cu pași repezi, iar în curând 48 de echipe se...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCele mai tari informații despre trofeul World Cup. Cum a fost ascuns într-o cutie de pantofi sau furat de 2 ori
Cupa Mondială se apropie cu pași repezi, iar în curând 48 de echipe se...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login