
(n.r. cum ar fi să rămâi în Germania și de ziua nunții?) Dacă așa vrea fotbalul, nu e o problemă. Să dea Domnul să am problema asta!
(n.r. cât de mult a contat suținerea lui Gică Hagi din tribune?) A contat, pentru un copil, să știi că îți permiți să ai familia lângă tine la succese și că îți permiți să îi plimbi prin lume.. să te vadă.. Așa cum și colegii mei sunt mândri de familiile lor, așa sunt și eu de familia mea”, a spus Ianis Hagi, în exclusivitate pentru AntenaSport.
România – Bulgaria 0-0
Partida dintre România și Bulgaria s-a încheiat cu scorul de 0-0 și a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. A fost primul test al tricolorilor lui Edi Iordănescu, înainte de EURO 2024. Pentru naționala României urmează amicalul cu Liechtenstein, de pe 7 iunie, care va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY de la ora 21:00.
În partida de pe stadionul Steaua, cea mai mare ocazie a României a fost din lovitură de la 11 metri. Totuși, Dennis Man nu a reușit să trimită mingea în poartă. Finalul partidei a fost dominat de naționala Bulgariei, însă nici jucătorii lui Ilian Iliev nu a reușit să trimită balonul în poartă. Astfel, partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Cum au arătat echipele de start în România – Bulgaria:
ROMÂNIA (4-3-3): Niță – Rațiu, Drăgușin, Rus, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Mihăilă, Drăguș, Man
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Sava, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Pușcaș, Hagi, Șut, Coman, Olaru, Mogoș, Grameni, Racovițan, Bîrligea
Selecționer: Edi Iordănescu
BULGARIA (4-3-3): Dyulgerov – Turitsov, Atanasov, A. Petkov, H. Petrov – M. Petkov, Krastev, Kostadinov – Despodov, Kolev, Panayotov
Rezerve: Mitov, Vutsov – Tombak, Lyaskov, Lyaskov, Kirilov, G. Minchev, Rusev, S. Petrov, M. Minchev, I. Iliev, Yusein, Popov
Selecționer: Ilian Iliev

Alte Sporturi
Gata! Și-a anunțat plecarea de la Dinamo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăCFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri! Ioan Varga: ”Am plătit tot!”
UCL: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăGata! Și-a anunțat plecarea de la Dinamo
UCL: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăUnde a plecat Lionel Messi, după ce nu a făcut deplasarea în Argentina alături de colegii din echipa națională
UCL: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăDecizia luată de Pedri, după ce și-a pierdut locul în primul 11 al Spaniei
UCL: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login