-
Media: Fotbal Club, miercuri, 20:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 22:45, DGS 1
Astfel, CR7 și-a redus la tăcere criticii, după ce la meciul de debut, 1-1 cu DR Congo, a avut o prestație mult sub așteptări. Căpitanul Portugaliei a sărbătorit golurile alături de colegi, apoi cu celebrul „Siuuu”, strigat de tot stadionul.
Galerie Foto
Cristiano Ronaldo s-a amuzat cu doi jurnaliști, după meciul Portugalia – Uzbekistan 5-0
La flash-interviurile de după meci, Cristiano Ronaldo s-a prezentat cu o stare de spirit foarte bună, așa cum era de așteptat după ce a spart gheața la turneul final din SUA, Mexic și Canada.
În unul dintre multele interviuri pe care le-a acordat, CR7 a fost surprins de doi jurnaliști care i-au dezvăluit că sunt, practic, angajații lui.
„Avem două întrebări pentru tine. De acum deții acțiuni la LiveMode (n.r. canal de streaming din Portugalia), așa că tehnic ești șeful nostru. În primul rând, vrem să îți spunem că ești cel mai bun șef din lume.
În al doilea rând, voiam să te întrebăm dacă putem negocia vreo mărire aici”, i-a spus primul reporter.
Al doilea jurnalist a intervenit și el: „Din partea mea, eu nu vreau nicio mărire. Voiam doar să te întreb dacă, odată ce relația noastră avansează, aș putea să primesc o mașină de serviciu. Accept oricare dintre cele pe care le deții tu”.
Cristiano Ronaldo a râs copios și le-a oferit un răspuns inspirat, după cele două goluri marcate: „Simțul umorului. Îmi place. Astăzi chiar este o zi potrivită să aveți simțul umorului”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cristiano Ronaldo, unic în istoria Cupei Mondiale
În urma primului gol marcat cu Uzbekistan, Cristiano Ronaldo a atins o bornă nemaivăzută în istoria turneului final ținut din 1930 încoace.
Concret, CR7 a devenit primul jucător din istorie cu cel puțin un gol marcat la șase ediții diferite de Cupă Mondială.
În total, Cristiano Ronaldo are zece goluri marcate la Cupa Mondială, iar după dubla cu Uzbekistan l-a depășit pe Eusebio (nouă goluri) în topul celor mai buni marcatori din istoria Portugaliei la CM.
Clasamentul din Grupa K de la Cupa Mondială 2026
Etichete: cristiano ronaldo , cupa mondiala , portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură pentru Barcelona: un titular, OUT 4 luni?
Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2 Champions League: Univ. Craiova –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGianni Infantino, reclamat la CIO! Președintele FIFA, acuzat că a încălcat regulile din cauza relației cu Donald Trump
Potrivit plângerii depuse de FairSquare, Infantino ar fi încălcat în repetate rânduri Carta Olimpică...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTranzacție surprinzătoare la UTA! Arădenii ar fi cesionat o creanță de 320.000 de euro către Andrei Prepeliță, deși antrenorul nu a lucrat niciodată la club
Operațiunea ridică numeroase semne de întrebare, în condițiile în care fostul internațional, rămas liber...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăUn club de tradiție din fotbalul românesc, ”clonat” cu discreție. Șeful celor două entități: ”Nu am vrut să păcălim pe nimeni”
În prezent, există două entități distincte care poartă numele Chindia Târgoviște: Asociația Fotbal Club...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login