Connect with us

Alte Sporturi

Gigi Becali s-a dus direct la George Simion, apoi a mers ”glonț” la Nicușor Dan, la sfințirea Catedralei: ”A rămas blocat”

  • admin

  • Cupa României: Sănătatea Cluj – Univ. Craiova, miercuri, 18:30, DGS 1

  • Cupa României: Gloria Bistrița – FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1

În timpul Sfintei Liturghii şi al slujbei de sfinţire, în interiorul edificiului au avut acces numai invitaţii oficiali, aproximativ 3.000, iar pe esplanada din faţa Catedralei au asistat doar grupurile organizate de pelerini din eparhiile din ţară, în număr de aproximativ 9.000 de persoane.

Galerie Foto

Gigi Becali s-a împăcat cu George Simion la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, apoi a dat mâna cu președintele Nicușor Dan

Patronul FCSB-ului voia să meargă împreună cu mai mulți membri ai familiei, însă a primit o singură invitație, pentru el. Astfel, a ajuns singur la Catedrală și, cum a urcat scările, s-a închinat cu gesturi largi și a așteptat slujba.

În direct la Digi Sport, Gigi Becali a relatat cum cuvintele rostite de preoți l-au făcut să lăcrimeze și să ia o decizie neașteptată: a mers direct la George Simion, cu care s-a contrat dur în ultimele luni, și ”a îngropat securea războiului”.

Eram la Catedrală. Când a spus: `Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Beți, acesta este sângele Meu care se varsă pentru voi`, m-a bufnit plânsul și am plecat. Se zice: `De vrei să mănânci trupul ăsta și să bei sângele ăsta, lasă darul tău în fața altarului și du-te și împacă-te cu cel ce ești certat`.

Eram la 10 metri de Simion, m-am dus și am dat mâna cu el. Am zis: `Doamne, cum mă voi împărtăși, dacă omul cu care sunt certat e la 10 metri? Ce scuză să am? Sunt mincinos? Nu respect porunca Ta?`. Și m-am împăcat cu cel cu care eram certat. Eu nu sunt certat cu nimeni.

Poate mă mai ciondănesc și cu voi, dar uit. Acum vorbim prietenește, pe urmă ne contrazicem în ceva… Păi, uităm prietenia? Uităm ce am vorbit? Nu trebuie uitate astea, dacă vrem să fim oameni. Dragostea nu te lasă să rămâi în dușmănie”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.

A rămas blocat (n.r.- Simion), nu s-a așteptat”, a mai spus Becali, care a transmis că ulterior l-a salutat și pe președintele României, Nicușor Dan: ”E om cuminte. Toți îl critică, dar măcar e om cuminte, smerit, liniștit. Eu d-asta îl respect.

Nu poți să îl compari cu alți președinți. Eu am dat mâna cu el, a zâmbit, foarte cuminte e… Și să știi ceva: dacă președintele e om cuminte, Dumnezeu poate să ajute țara mai mult decât dacă am avea unul cu tupeu și inteligență, că smerenia bate mândria”, a mai afirmat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Finanțatorul campioanei României a purtat un costum elegant, în dungi, sub un pardesiu negru, iar la mână a avut un ceas de aur Zegg & Cerlati, care costă 60.000 de euro. Becali nu s-a despărțit nici de ochelarii Balmain Triomphe bps.168, cu care a obișnuit să se afișeze în ultima vreme, în valoare de 800 de euro.

La ceremonie au luat parte, printre alții, preşedintele Nicuşor Dan, alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, şi cei doi copii, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, împreună cu membri ai Guvernului, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, însoţită de Alteţa Sa Radu al României și preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Pictura în mozaic de tradiţie bizantină a Catedralei Naţionale a fost sfinţită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi, notează Agerpres.

  • Catedrala Mântuirii Neamului este cea mai mare biserică ortodoxă din lume, cu o înălțime de 120 de metri și o suprafață desfășurată de 38.000 de metri pătrați. A costat nu mai puțin de 270 de milioane de euro.

Galerie Foto

Etichete: gigi becali , catedrala mantuirii neamului , george simion , nicușor dan , gigi becali catedrala , sfintire catedrala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi