
Aflat, deja, la cel de-al patrulea sezon consecutiv în tricoul „galben-albastru”, care se adaugă perioadei de mai bine de un an bifată în prima parte a deceniului trecut, Grozav a semnat prelungirea înţelegerii chiar în ziua în care s-au împlinit 12 ani de la golul memorabil marcat în ultimul minut al partidei de la Arnhem, care le-a adus „lupilor” calificarea în play-off-ul Europa League.
Gicu Grozav rămâne la Petrolul
Cu 147 de meciuri disputate pentru „găzari”, în campionat, Cupa României, Supercupa României şi Europa League, Gicu Grozav este, în acelaşi timp, cu cele 47 de goluri marcate, unul dintre cei mai prolifici jucători ai clubului în perioada recentă.
”Gicu Grozav este, deja, un jucător emblematic pentru FC Petrolul, aşa încât propunerea noastră privind extinderea contractului a venit absolut firesc. Suntem fericiţi că a acceptat-o şi sperăm ca el să rămână cât mai mult alături de clubul nostru. Poate, de ce nu, chiar până la finalul carierei!”, a declarat preşedintele clubului Petrolul, Claudiu Tudor, conform Agerpres.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăTransfer surpriză pentru fostul jucător de la FCSB. A semnat în ultima zi!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gabriel Simion (28 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăŞi Rapid a prins un jucător cu gaz ilariant! Victor Angelescu: „Ne-a trimis cineva poze cu el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victor Angelescu, preşedintele celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăOmonia Nicosia – Celta Vigo 0-0. Ionuț Radu este titular între buturile oaspeților. Florin Tănase, lăsat pe bancă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Omonia Nicosia – Celta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăGiovanni Becali, îngrijorat de situația lui Daniel Bîrligea în Italia: „El a crezut că merge unde știe limba și se rezolvă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Daniel Bîrligea a sperat...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login