
Gică Popescu este dezamăgit de ce se întâmplă la naţională, mai ales că echipa a ajuns la maturitate sportivă.
“A fost un meci amical. Am văzut ambele echipe jucând dezinvolt, nu erau concentrate doar să nu primească gol. Au atacat ambele atunci când au avut mingea. Din păcate, ne-am dat două autogoluri: Bîrligea și apoi gafa lui Aioani, pe care o consider jumătate autogol. Un meci fără istoric, cu multe schimbări.
Am avut impresia că fiecare echipă voia să treacă timpul, fără presiune, fără miză. Eu sunt convins că mâine nu ne vom aduce aminte de acest meci. Nu a stârnit emoții sau interes. Jucătorii au jucat dezinvolt, iar senzația mea era că fiecare vrea să termine mai repede, să plece la echipa de club, să se încheie aceste patru zile.
Este o generație care a ajuns în jurul vârstei de 26-28 de ani. Se spune că aceasta este vârsta optimă pentru a face performanță, au maturitate, dar le lipsește încrederea, acel declic de care are nevoie generația. Spuneam după Euro 2024 să nu rămână performanța singulară, să fie încununată cu calificarea la Mondial.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăBarcelona ar putea profita de un ajutor financiar din partea La Liga
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăHSC Blomberg Lippe – Gloria Bistrița 23-28. Campioana României a debutat cu dreptul în Champions League!
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăE Gata! I-au decis soarta, după ce Fiorentina a ajuns pe ultimul loc în Serie A
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăOUT! A cerut peste 200.000 de euro să joace în România, iar acum i-au reziliat contractul
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login